17 copii au murit din cauza mișcării anti-vaccinare. Știm cine sunt reprezentanții ei?

Update – 29.04.2018

Numărul de decese din cauza rujeolei până la data de 27.04.2018 (PDF) a ajuns la 50.
Politicienii cred în continuare că legea vaccinării este una prea dură, așa că e uitată undeva într-un sertar.
Între timp primesc comentarii pe blog care arată că antivacciniștii nu s-au schimbat, cred că rujeola e o boală a copilăriei pe care toată lumea ar trebui să o facă și că vaccinurile sunt ciumă.
Doar o lege ne-ar putea apăra copiii de ei, însă nu există voință pentru așa ceva.
Singurul lucru pe care-l putem face este să amintim mereu pericolul mișcării anti-vaccinare. Poate politicienii vor auzi, poate părinții în dubii privind vaccinurile vor auzi și ei și vor opri lanțul epidemiei.

Ministerul Sănătății publică săptămânal evoluția epidemiei de rujeolă și de fiecare dată mai apare câte un deces. Numărul copiilor decedați din cauza rujeolei a ajuns la 17 la momentul 10.03.2017. În total au fost 3446 de cazuri, cu 250 mai multe decât la raportatarea anterioară din 3.03.2017

Reprezentanții mișcării anti-vaccinare fie insistă că totul este o conspirație, fie că rujeola este în continuare o „boală a copilăriei” și că acei 17 copii oricum mai sufereau și de altceva și oricum trebuiau să moară la un moment dat. Da, sinsitru.

Din cei 3446 de copii, 3317 sunt nevaccinați. Vaccinul ar fi prevenit epidemia curentă, dacă toți ne-am fi vaccinat copiii. În ultimii 10 ani ROR a fost cel mai demonizat de către mișcarea anti-vaccinare, fiind vaccinul cu rata cea mai mare de refuz. Motivele au fost diverse și niciunul adevărat: ba vaccinul ROR este cauza autismului, ba că are în compoziția sa mercur, ba că rujeola este o simplă boală a copilăriei. Unii au scris bloguri întregi în care să demonstreze aceste lucruri. Alții au apărut în media cu interviuri prin care credeau ei că ridcă gradul de îngrijorare în rândul mămicuțelor și tăticuților. Au preluat de fapt retorica scrisă de către reprezentanții mai mari ai mișcărilor anti-vaccinare din țările din Vest.

Mișcarea anti-vaccinare din România este direct răspunzătoare de această epidemie. Ea este autorul celor 17 decese, rujeola fiind arma convenientă.

black death

De fiecare dată când mai apare câte un articol în presă despre rujeolă, mai văd câte o reacție de genul „Mulțumim, Olivia Steer!” E ca și cum Steer ar fi singurul creier malefic capabil să creeze un trend atât nociv, încât să convingă mii de părinți să nu-și mai vaccineze copiii și să-i expună în fața unor boli fatale. E departe de a fi adevărat. Părinții au fost mințiți puțin câte puțin de către mulți alții, de la doctori, până la ziariști sau mămicuțe cu bloguri. La rândul lor au devenit portavoci ai mișcării anti-vaccinare, crezând orbește că au descoperit dușmanul de moarte al copiilor lor, devenind și ei niște vectori ai acestei molime care a acaparat fiecare generație de părinți de copii născuți din 2006 până acum.

Ar fi convenabil pentru ei să ne referim la mișcarea anti-vaccinare ca la ceva abstract sau cel mult prin imaginea Oliviei Steer. De-a lungul timpului am citit fel și fel de personaje. Cu riscul să mi-o încasez în vreun fel, am să fac în acest articol catalogul celor care au contribuit în mod direct la decesul celor 17 copii. I-am împărțit după contribuția lor și felul în care cred eu că au prins la părinți.

Doctori

Dr. Christa Todea-Gross – medic de familie – autorul cărții „Vaccinurile: prevenție sau boală” – consideră rujeola o simplă boală a copilăriei, pe care toți copiii trebuie să o facă; cartea a apărut în 2011 și este considerată biblia mișcării anti-vaccinare

Dr. Adrian Cacovean – chirurg – invitat permanent la B1 TV, activ pe Facebook, la 3 postări, una e despre vaccinuri. Crede în medicina germanică care susține că bolile nu sunt cauzate de virusuri, bacterii; homeopatie și alte pseudoștiințe

Dr. Rareș Simu – imunolog – afirmă că vaccinurile ar fi cauza bolii SIDA, că numărul cancerelor este corelat cu vaccinarea în exces și că ar fi contraindicate copiilor cu boli autoimune; practică homeopatia.

Dr. Mircea Pușcașu – autorul blogului „Bucovina Profundă” – un blog ultra-ortodox care vorbește preponderent despre vaccinuri, masoni, cipuri, educație sexuală și alte chestii mai mult sau mai puțin obscure. Activ online cu mult înainte să devină Olivia Steer celebră. Apare în interviuri la televiziunea publică ca reprezentant al celor care refuză vaccinurile.

Prof. Dr. Pavel Chirilă – a prefațat cartea scrisă de Dr. Christa Todea-Gross, practică homeopatia, medicina creștină, opozant fervent al vaccinului anti-HPV; a lansat în 2016 `Noul Testament` al mișcării anti-vaccinare, o carte tradusă intitulată „Vaccinurile și autoimunitatea”.

De regulă, dacă vrei să găsești un medic împotriva vaccinurilor, cauți printre cei cu „competențe” în domeniul homeopatiei.

Bloguri și alți internauți

Ditta Depner – o mămică din Brașov cu audiență pe Facebook; apare constant în interviuri la televiziunile locale sau la Pro TV; are un magazin online unde vinde diverse lucruri `naturiste` și unde scrie și acolo împotriva vaccinurilor; auto-proclamată trainer HypnoBirthing; crede că poliomielita e de la prea mult zahăr

Cristela Georgescu – afirmă că se pricepe la cifre, sper că acum poate să număre până la 17; are un blog cu o secțiune intitulată `Abecedar de vaccinare` unde de fapt a scris/tradus vreo câteva zeci de articole antivaccinare; fană Prof. Dr. Pavel Chirilă; audiență mare pe Facebook, un fel de mămică model la care jinduiesc tinerele mămici; apare prin interviuri susținând nevaccinarea

Felicia „MissParker – Piersicuța” Popescu – secretarul mișcării anti-vaccinare; începe să fie activă online după 2008 pe un forum de părinți; afirmă că are mii de ore de traduceri de articole anti-vaccinare; devine cunoscută după ce publică pagina Facebook de susținere a Oliviei Steer „Go On Olivia Steer”; crede că bolile nu sunt cauzate de virusuri sau bacterii; nu crede în grupa sanguină; nu crede că există SIDA sau HIV; apare la Pro TV susținând nevaccinarea

Ligia Pop – promovează stilul de viață raw-vegan; cunoscută și activă pe Facebook cu postări anti-vaccinare

Irina Thiery produce un mini film unde promovează nevaccinarea și unde apar mai multe personaje menționate și pe aici

Veronica Crina Vereș – se autointitulează medic, dar foarte greu de spus dacă așa și e; crede în medicina germanică unde bolile nu sunt cauzate de virusuri, bacterii ș.a.; apare în interviuri; o televiziune reușește să obțină consultații medicale contra cost prin Skype

Mai există o categorie în mediul online unde se promovează antivaccinarea, dar aș numi-o „zgomot”. Acum câțiva ani era la modă să scrii despre masoni, Bilderberg și alte chestii conspiraționiste. De vreo câțiva ani au apărut alte sute de situri cu știri distorsionate, care au un aspect de duzină, dar cu viralizare mare. Unii autori sunt cunoscuți cel mult în nișa lor, alții deloc. La aceste situri nu cred că le citește cineva conținutul foarte mult, ci doar titlul. E suficient ca titlul să aibă impact, conținutul nu mai contează. Articolele reprezintă share-ul facil de rostogolit pe Facebook, destul cât să facă o impresie greșită a realității. Au simțit că articolele anti-vaccinare sunt rețeta sigură de a aduna trafic pe siturile lor. Nu-i menționez după nume, dar puteți găsi o listă completă aici.

Televiziuni și personaje din media

Cred că subiectul vaccinuri înseamnă și rating, altfel nu văd interesul televiziunilor pentru acesta. Fiecare televiziune a avut emisiuni dedicate subiectului.

Fiecare realizator a crezut de cuviință că personaje ca Ditta Depner, care crede că poliomielita este de la zahăr, au dreptul să aibă o dezbatere cu medicii privind vaccinarea. Astfel televiziunile le-au dat o uriașă oportunitate antivacciniștilor de a-și promova părerile și au creat senzația că au autoritatea necesară, dacă medici de renume stau de vorbă cu ei.

Notabile au fost trei emisiuni:

România, Te Iubesc, Pro TV – ediție realizată de Anca Anastasi. În acea emisiune Anca Anastasi a crezut că este foarte normal să apelezi la Ditta Depner sau Felicia Popescu să vorbească despre vaccinuri, doamne care nu au nici un studiu medical.

Între bine și rău, TVR 1 – ediție realizată de Liviu Mihaiu – unde prezintă informațiile despre vaccinuri la modul dubios, conspiraționist și tendențios

Sinteza Zilei, Gâdea – Antena 3 – o invită pe Olivia Steer să vorbească despre vaccinuri, fără ca măcar să fi avut pe cineva care să-i demonteze afirmațiile

Dan Badea – jurnalist la un ziar local din Argeș – stârnește pe baza unor minciuni isteria cu vaccinul hexavalent și copiii care au decedat din alte cauze

Pe YouTube să găsesc și multe alte emisiuni de la televizunile locale. De notat Ditta Depner mai apare la o televiziune locală din Brașov, al cărei realizator a fost coleg cu Anca Anastasi, realizatorul ediției de la Pro TV . Lume mică.

Vedete, alții

Olivia Steer, autointitulată jurnalist pe probleme medicale – foarte activă pe Facebook, apare la diverse televizuni vorbind despre vaccinuri

Dumitru Bălan – nutriționist – are un grup pe Facebook unde a adunat părinții de copii cu dermatită atopică; promovează ideea că vaccinurile sunt cauza dermatitei atopice și-și promovează propria metodă de rezolva dermatita atopică, contra cost; soția este medic pediatru

Prof. Dr. Costel Stanciu – Presedinte la Asociatia pentru Protectia Consumatorilor din Romania – a nu se confunda cu ANPC, dar cred că e intenționat asta; colaborează cu Felicia Popescu și alții; acum pare că s-a retras din subiectul vaccinuri

Așadar nu doar Olivia Steer a promovat anti-vaccinarea în România în ultimii ani, ci multă altă lume. Împreună au condus la această epidemie de rujeolă unde au murit 17 copii. Scopul lor ar fi fost minunat, dacă ar fi fost onești. Dar au mințit constant în următoarele feluri:

  • în privința efectelor adverse ale vaccinurilor, exagerându-le
  •  au minimalizat consecințele bolilor prevenibile prin vaccinare, făcându-le să pară boli ușoare, „ale copilăriei”
  • au afirmat că vaccinurile cauzează autism sau decese
  • au extras pasaje convenabile din articole științifice astfel încât să pară că vaccinurile sunt rele, deși în contextul acelor articole se înțelegea altceva, bazându-se pe faptul că nimeni nu citește acele articole
  • au afirmat că vaccinurile conțin substanțe toxice, cum ar fi mercur
  • au afirmat că copiii nevaccinați nu sunt un pericol pentru societate, bazându-se că societatea își va vaccina propriii copii și ignorând pe cei care nu pot fi vaccinați

Foarte mulți dintre ei au fost confruntați cu dovezi care le conraziceau afirmațiile, dar niciunul nu a retractat. Nicunul nu a zis da, domnule, am greșit, vaccinurile chiar nu sunt cauza autismului, pentru că uite, avem foarte multe dovezi științifice care probează. Niciunul nu a zis, da, domnule, vaccinurile nu au mercur în compoziția lor, tocmai am citit prospectele și am aflat asta. Nu. Au continuat să mintă alți părinți și astfel au contribuit la epidemia de rujeolă.

Televiziunile au jucat un rol important prin lipsa lor de etică. Nu știu cum se realizează o emisiune, dar mă gândesc că o minimă verificare tot faci pe acel subiect și vezi că cel cu care vorbești spune neadevăruri. În mod normal nu i-ai mai cere părerea, decât dacă ai un cu totul un alt interes, decât informarea.

Mă mai nedumerește ceva la televiziuni: felul în care decid că un subiect e destul tragic, încât să facă emisiuni maraton. Au murit 17 copii. Oare faptul că mor la distanțe de câteva zile unii de alții reprezintă un impediment pentru ei privind tratarea acestui subiect? Oare dacă ar fi fost altul contextul acestor decese, atunci ar fi avut mai multe puncte de rating?

Rujeola a fost arma, ucigașii morali sunt ei!

Update: Acest articol a mai conținut numele unei persoane pe care l-am retras ulterior.

475 de gânduri despre &8222;17 copii au murit din cauza mișcării anti-vaccinare. Știm cine sunt reprezentanții ei?&8221;

      • Apropo de activare imunitara, inflamarea celulelor nervoase si autism
        http://vaccinepapers.org/al-adjuvant-causes-brain-inflammation-behavioral-disorders/ Este importanta si predispozitia genetica dar ” The neurobiological basis for
        autism remains poorly understood. However, numerous
        investigations have suggested that immune abnormalities
        are one of the most important contributing factors in the
        development of autism..” ( Role of Microglia in Autism: Recent
        Advances ,Tomoyuki Takano, Department of Pediatrics, Shiga University of Medical Science, Otsu, Japan) adica, fara ca sa mai traduc, anormalitatile imunitare mai ales cele accentuate de activarea imunitara care poate fi indusa atat de raspunsul inflamator maternal(intrauterin), boala (infectioasa) dar si vaccinarea mai ales la varste sau mai bine zis nonvarste (prima zi din viata..). Primele doua cauze sunt greu de controlat, dar vaccinarea se face individului sanatos sau nesanatos din acest punct de vedere si aici poate face diferenta.

      • Medicina habar n-are de genetica, habar n-are despre virusi )dovada reactiile adverse pe care nu stie sa le controleze), nu stie nici macar despre limbrici si tu vii cu formule gen „degradare genetica’ care-i pentru mileniul cinci. Ai vazut „al cincilea element? Cu Bruce Willis? Nici eu! Dar ce conteaza daca exista degradarea genetica, facem schimb de milenii si o sa vedem doar filmul.

    • Altă abordare pentru mintea legionară. Poate asta face clară problema. Mercurul face și drege. Nu e în vaccinuri. Era în vaccinurile la borcan bulk. Era pentru sterilizarea materialului și era în zonele gen Africa. Nu se mai folosește de vreo 30-40 de ani. Iar tu, ca să nu mai vorbesc de puradeii tăi nenăscuți, aveți parte de doze individuale care nu au fost niciodată sterlizate cu substanțe care să includă mercurul.

      Dar de dragul argumentului să zicem că e adevarat. Deci mercur în vaccinuri. Cantitățile sînt infime. Dar mercurul este o substanță magică care face prin mila dumnezeului și degradări genetice. Ok. Pentru argumentul ăsta sînt de acord. Însă, pe cînd mama ta încă nu întreținea relații sexuale cu bărbați TOATE termometrele umane erau cu mercur. Și se spărgeau. Mai ales în spitale. Întreabă. Toți oamenii din zona aia de vîrstă știe de ce se cheamă mercurul argint viu cînd ai doar 4 clase. Și argintul ăla e și volatil. Atins și inhalat în cantități mai mari decît se minte că se găsește în vaccin, cîți autiști cu acte ai avut în clasă? Cîți avea maică-ta în fabrică?

      Doar gîndește-te. Nu vreau răspuns. Știu că trebuie să bălărești ceva ca să nu te dea afară din fan club Saccsiv. Aș merge pînă acolo să cred că ai de zece ori mai mulți homosexuali la spovedanie la duhovnicul tău decît autiști, fie ei și imaginați.

    • Opinia este din păcate una isterică. Copilul tău riscă și să fie călcat de mașină cam în fiecare zi mai mult decît să aibă efecte adverse de la ORICE medicament aprobat. Ironia este că toți anti-vaccinuri pe care îi știu au mașini. Majoritatea au chiar două. Adică e o problemă de percepție. Au nevoie de mașină. La dracu cu copiii cui s-or găsi să fie sub roțile mașinilor lor. Vaccinurile sînt o problemă greu de măsurat cu simțurile limitate pe care le avem. La fel este evaluarea riscurilor pentru radiațiile telecomunicațiilor mobile, radiațiile produselor radioactive, etc.

      Deci propriul tău copil riscă mai mult să se înece cu un pahar de apă sau să moară de produsele de curățat din casă sau să se ardă la aragaz decît acele să faca eczemă de la vaccin.

  1. Covaciule, sper ca toate persoanele ,pe care le-ai făcut pe nedrept criminale, sa te dea în judecata și să-ți ia totul, ca sa ramai pe drumuri !!! Cat îți vor ajunge banii murdari pe care ii papi ?

    • Un al doilea comentariu surprinde situația, comică de altfel.

      `2009 – rata vaccinare sub 90% – 8 cazuri
      2012 – rata vaccinare 95% – 7450 cazuri

      No shit, acei copii nevaccinati in 2009 au facut 3-4 ani in 2012 si au fost dusi la gradinita, unde au primit si raspundit rujeloa.`

          • Ești trist , înainte sa te apuci sa scrii un articol ar trebui sa stăpânești bine gramatica și în acest caz matematica – apoi sa fii diplomatic în limbaj . Iar dacă vrei sa iti vaccinezi odraslele få- o ! Chiar vaccinează- te și tu în fiecare zi :)) și nu mai îți pierde timpul judecând oamenii care au studii din păcate tu nu ai nimic …

        • Semnul % se cheamă procent. Și are legătură cu 100. E ușor! 95% vaccinați face 100 minus 95 egal 5. 5% nevaccinați.

          Ups. Mai e o problemă de care nu știe popa: dacă ești vaccinat nu mai faci boala în formă gravă. Poți în continuare să o faci. Și poți foarte bine să fii purtător. Deci tu vaccinat, poți să dai unul copil nevaccinat legînd astfel două cazuri.

      • Fratele meu este unul dintre cei care au murit de rujeola in 1982. Cu cateva luni inainte a primit vaccinul de rujeola. Du-te te rog si spunei mamei mele ca este bine pentru societate ca 400 de copii sa moara… indiferent de motiv… si ca ea ar trebuii sa fie mandra de sacrificiul ei pe altarul stiintei. Sau hai sa discutam… cum te-ai simtii tu daca fratele tau moare in fata ta, vezi cum isi da ultima suflare… sa iti vezi mama aplecata peste trupul fara viata a fiului ei urland de durere…

        In anul respectiv au murit foarte multi copii de rujeola… toate simptomele… dar diagnostice diferite. A trebuit sa se acopere magaria ce au facut-o doctorii. Chiar in ziua in care a murit fratele meu, au sunat si doctorul pediatru si asistenta care i-au dat vaccinul sa o intrebe pe mama daca a primit vaccinul de rujeola… Nu au murit numai 400 de copii din cauza rujeolei in acei ani. Au fost mult mai multi. Si toti vaccinati!

          • Toate cazurile pe care le cunosc eu personal, si totide care am stiut eu la a doua mana au fost vaccinati. Nicunul dintre cei pe care ii stiu eu si care au murit sau au ajuns nenorociti pe viata nu au fost nevaccinati.

          • Înainte de a vorbi de un fir conspirativ faceţi verificări.Poate vedeţi care este adevărul.Pe vremea aceea rata de vaccinare era foarte mare iar rata refuzurilor aproape zero.Dacă există persoane care susţin că s-au îmbolnăvit de la vaccin sau că au avut rude moarte în urma vaccinării ar trebui verificat.Nu stim care este adevărul dar dacă verificăm s-ar putea să îl aflăm.

          • Nu,nu, eram stal nu stiu exact luna dar in 1981 fiul meu dupa vaccin a inceput sa planga non stop a facut febra 39 care n-a scazut cu niciun antibiotic. In spital erau sute de copii cu probleme postvaccin. Au murir in preajma salonului mei foi copii, spitalul era mare nu stiu cati au murit in restul spitalelor si prin spitalele din tara. Dar daca pui cap coada cred ca ies 400 chiar mai multi. Seara ma plimbam prin saloane si ma uitam la fise, la niciunul nu scria ca sunt maifestari post vaccim dar eu syiam ca ada este dupa varstele copiilor. Aveti un comentariu al unei asistente care a lucrat intrun spital si confirma cele spuse de noi.

        • Imi pare rau pentru drama ta si a familiei tale Daniel. Pro Vaccin, probabil, iti va raspunde ca vaccinul ROR este mult mai bun sau ca fratele tau facuse doar prima doza si inca nu a fost suficient imunizat, sau probabil s-a numarat printre cei 5% la care vaccinul nu functioneaza…vedem ce zice. Cert e ca habar n-avem. Asta nu inseamna ca trebuie demonizat vaccinul (ca si principiu), vaccinul poate fi util daca este oportuna administrarea- este individualizata, este imunogen, este bine controlat, nu este toxic si a fost studiat suficient pe mai multe populatii cel putin o generatie. Vazusem un studiu statistic cu vaccinul monovalent antirujeolic care se facea atunci si daca imi amintesc bine era un grafic in care protectia era satisfacatoare la grupa de varsta 4-15 ani si trebuie tinut cont ca vaccinul monovalent dupa cum zic studiile dadea un bun raspuns imunitar fata de alte vaccinuri. Dar nu stiu daca acele studii reflectau in totalitate realitatea, avand in vedere ca inca de la lansarea vaccinarii in masa de prin anii ’20-’50 problematica efectelor adverse a fost foarte mare, iar controlul asupra vaccinurilor, respectiv studiile le efectuau numai producatorii. Interesul lor a fost vadit comercial. Au speculat economic dar si politic inca de pe atunci viitorul vaccinurilor. Azi mai mult decat oricand vaccinarea se relanseaza. Daca la aparitia vaccinului impotriva poliomielitei s-au tras clopotele de bucurie (poliomielita, dupa cum stim a facut ravagii din cauza lipsei de igiena, mai ales a apei potabile) sper sa nu traim vremea cand se vor trage clopotele de necaz, pentru ca sunt pe teava peste 200 de vaccinuri si atacul asupra medicilor care contesta vaccinarea obligatorie sau „obligatoriu recomandata” este fara precedent. Ca sa intelegeti, medicul dpdv etic si moral se ghideaza dupa constiinta si juramantul lui Hippocrate, este razpunzator dpdv medical si legal pentru toate actiunile sale si are libertatea de a decide pentru actul sau medical cu o singura exceptie: VACCINAREA. Ca sa intelegeti si mai bine, medicul nu are dreptul sau libertatea de a nu vaccina decat daca exista o contraindicatie scrisa in protocolul de vaccinare. Are obligatia de a informa parintele despre vaccin, efectele lui si reactiile adverse numai cele scrise in protocol, si in Romania, deocamdata, daca parintele nu refuza in scris sub semnatura, sa vaccineze conform schemei de vaccinare aprobate de MS sau alte vaccinuri recomandate. In tarile in care vaccinarea este obligatorie medicii care refuza sa vaccineze pentru ca au nu stiu ce probleme de constiinta sau Hippocrate fac PA medicina; parintii care refuza.. la tribunal. Nu stiu cum va fi in Romania. Daca va fi cum vor vaccinofilii va fi frumos. Vom fi toti vaccinati, inclusiv adultii. S-a aprins o dragoste vis-a-vis de sanatatea publica- vai de mama noastra! Nu conteaza ca peste 50% din copiii romaniei mor de foame si odata cu foamea vin la pachet bolile subnutritiei si malnutritiei. Sa nu credeti ca restul o duc mai bine ca ei primesc bolile supranutritiei si sedentarismului. Macar de un lucru sa ne bucuram: vom fi toti vaccinati si nu ne costa nimic. URAAA!

          • Cum îți explici că în ani 50 poliomielita a afectat foarte mulți copii din clasa de mijloc a SUA?
            Jonas Salk, inventatorul vaccinului împotriva poliomielitei, nu și-a patentat vaccinul. Așa că verifică faptele înainte să acuzi că atunci era mai presus interesul companiilor farmaceutice.
            Astăzi foarte multe vaccinuri nu trec de teste.
            Cum îți explici asta?
            Când tu crezi că companiile farmaceutice sunt puternice și de neoprit?

          • Esti profet? 🙂 🙂 🙂

            „Pro Vaccin, probabil, iti va raspunde ca vaccinul ROR este mult mai bun sau ca fratele tau facuse doar prima doza si inca nu a fost suficient imunizat, sau probabil s-a numarat printre cei 5% la care vaccinul nu functioneaza…vedem ce zice.” Vaccinatu 03.16.2017

            „Abia a apărut vaccinare, deci mă îndoiesc că era. Apoi se vaccina cu o singură doză, insuficient după experiența anilor 1980-1989, pentru că tot erau epidemii.” Pro Vaccin 03.17.2017

            • Daniel, @vaccinatu știe că vaccinurile nu sunt eficiente 100%. Și din epidemia curentă există copii vaccinați o dată, alții vaccinați de două ori care au fost bolnavi. Dar proporția în care vaccinul este eficient e foarte mare: 97% erau nevaccinați, 3% vaccinați. Aceste cifre se păstrează în statisticile altor epidemii. Din cei vaccinați cei mai mulți sunt incomplet, adică cu o doză. În anii ’80, după criteriile de acum, toți erau incompleți, la care se adaugă cei nevaccinați din generațiile anterioare. De unde și epidemiile cu zeci de mii de cazuri și sute de decese.

        • Dacă s-a întîmplat după nu înseamnă că de la asta se trage. Presupunînd ca nu era vre-un avort de trimestrul al patrulea sau altceva. Vezi că în anii ăia contracepția era umerașul de rufe. Și cînd venea soțul beat acasă femeia fie risca oase rupte, fie spera să nu ovuleze zilele alea că alcoolul era ieftin și la liber.

    • Vaccinurile sunt aceleasi, ne aliniam si noi atandardelor Cantacuzino primea formulele de afara. Mai marii se intalneau si faceau planuri pentru sanatatea mondiala ca si acum. Ma mir ca ati ramas nevaccinati pentru ca organele etau vigilente rau. Sunt pentru imunizarea naturala, procentuloryilor nevavcinati cred ca este egal cu al vaccinatilor,dar, la vavvinati se cheltuie enorm. Timpul le va spune pe toare, poate ca se vor imbunatati vaccinurile, poate vor disparea, inca nu se stie.

  2. Ar fi fost bine sa scrii asta si despre tuberculoza. peste 1000 mor anual. Vaccinati.
    In rest, din presa online, despre 3 cazuri am citit expres ca erau cu diabet, altul in terapie intensiva, sau familii semi analfabete. Niicunul vaccinabil.Habar nu am de celelalte cazuri.
    Ne spui si ce tip de virus de rujeola circula? Pt ca dupa aparitia genotipului de rujeola D7 am inteles dinamica si mi-am asumat riscul. Si cum de 1 an sunt cazuri peste tot in lume, ma intreb daca nu e un impact asemanator.

    • Persoanle vulnerabile sunt protejate de persoanele care nu sunt vulnerabile. Dacă aveam copiii vaccinați în proporție de peste 95% nu mai aveam o epidemie care să dureze peste un an și persoanele vulnerabile nu mai făceau rujeolă și erau acum în viață.

      Cum peste 95% dintre copiii nu erau vaccinați, vaccinul pare să fie eficient și pentru acest nou tip de virus, dacă există așa ceva.

      • Cu alte cuvinte trebuie să sacrificăm 95% dintre copii de dragul societății.Probabil că printre cei care nu își vaccinează copiii sunt mulți propagandisti provaccin care se simt bine dacă sacrificăm cel puțin 95% dintre copii-ai nostri,nu ai lor.

    • “La momentul de faţă, epidemia înregistrează 3.446 de cazuri, din care 17 decese într-un număr de 37 de judeţe. Toate aceste cazuri s-au înregistrat la copii care nu au fost vaccinaţi. Imunizarea este singura măsură eficientă pentru a preveni îmbolnăvirea. În situaţia în care nu avem acoperire vaccinală bună, îmbolnăvirile vor continua. Epidemia a pornit de la o populaţie nomadă, fiind identificată o tulpină asemănătoare cu cea care circulă în Italia. În ceea ce priveşte prima doză, acoperirea vaccinală este de 80% , iar la a doua doză, acoperirea vaccinală este de doar 50% şi ăsta este un semnal de alarmă pe care îl tragem”, a declarat Florian Bodog, ministrul Sănătăţii

      http://www.mediafax.ro/social/ministerul-sanatatii-17-decese-din-cauza-rujeolei-sunt-peste-3-400-de-cazuri-la-nivel-national-16190766

      • Sa presupunem ca acesti copii au murit de rujeola,desi ma indoiesc-totusi cati dintre parintii copiilor care sau imbolnavit sau au murit ,,rujeola,,au auzit de persoanele amintite in articol?Se da vina pe Olivia Steer,dar oare cati dintre parintii acestor copii au auzit de ea?Ceea ce deranjeaza nu este faptul ca sunt parinti care nu isi vaccineaza copiii-unii din neglijenta,altii din convingere ci faptul ca exista persoane-inclusiv medici care pun la indoiala eficienta vaccinurilor,si mai ales ca se scot la iveala efectele adverse.

  3. Am o intrebare: vaccinul ROR protejeaza persoana pentru toata viata? Eu am avut oreion la 3 ani fara nicio complicatie. Tatal meu, a luat „boala” de la mine si a fost la un pas de moarte. Daca imi vaccinez copilul acum, nu va face boala la maturitate?

    • cam toate vaccinurile ofera imunitate pe o o perioada de 10 ani, unele mai putin.asta e motivul pt care se fac, la anumite perioade, rapeluri.daca iti vaccinezi acum copilul, nu poate sa-ti ofere nimeni garantia ca, la maturitate, nu va face boala. e mai bine sa o faca in copilarie, va trece mai usor peste.ca adult…ai vazut ce se poate intampla.de asta se si numesc „bolile copilariei”, e recomandat chiar sa le faca cat sunt micuti. despre efectele adverse ale vaccinului, prefer sa nu vb aici…in gura lupului 😀

      • Nu e recomandat. Asta este o altă aberație izvorâtă tot de la mișcarea anti-vaccinare.
        Cum să fie recomandat să facă copilul rujeolă, când 17 copii au murit din cauza rujeolei? Voi gândiți măcar un pic?

        • Fiecare suntem organisme individuale. Nu poti garanta nimic in acest sens. Tocmai de aceea orice act medical chiar si profilactic trebuie sa fie individualizat: după starea fiecaruia de sănătate, după istoric, după particularități, chiar si după predispozitia genetica sau comportamentala. Poate fii la fel de grav sa faci boala in copilărie, sau sa faci o reactie adversă la vaccin. Boala ca s-o faci si acesta sa fie gravă pentru tine ca individ, trebuie sa se întâmple niste lucruri. Vaccinarea vine gratis si in orb.

  4. Felicitări pentru post. Din păcate cred că este evident că cei care cred in nocivitatea vaccinurilor nu vor fi convinși nici de date, nici de argumente științifice. Posibil ca nici o tragedie personală să nu le schimbe părerile.

    Iar medicina germanică este asa o tâmpenie! Normal că trebuia să fie si asta în combinație cu antivaxx movement și homeopatia. Triada snake oil! 😡😤 S-a gasit cine să lupte împotriva big pharma. Nu zici ca big pharma sunt niște îngeri, dar să fim serioși, triada asta demolează orice campanie serioasă dusă pentru îmbunătățirea principiilor morale ale industriei. Este descurajant si in același timp curios cum de am ajuns aici…

    O singură observație: don’t feed the trolls. Nu ai cum să câștigi. Nu ai cum să îi convingi. Ai spus de ai de spus, cine înțelege, bine, cine înțelege este pentru că nu vrea să înțeleagă și orice ai face nu îi vei schimba părerea. Împărtășesc durerea si tristețea faptului că în ziua de azi avem atâția oameni care nu mai cred în știință și in medicină și care cred ca e o insultă dacă îți spun că ești membru al bisericii științei. Dar asta e. Trebuie să căutam metode să diminuăm efectul negativ al comportamentului lor.

    Felicitări încă o dată pentru munca de documentare și pentru activism. Nu știam de toți acești membri anti-vaxxeri. Nu mă simt mai bine știindu-i, dar e bine să știi de cine sa te ferești.

    • Mulțumesc. Nu-i hrănesc, dar parcă nici nu-i bine să-i lasă să facă afirmații, iar părinții care citesc să le ia de bune. Câteodată face mult să citești contraargumentul la argumentul lui. Nehotărâții iau decizii mai ușor privind vaccinarea. Pentru nehotărâți facem „activisim” 🙂

    • Nu cred ca „don’t feed the trolls” e valabil aici, indiferent cat de lipsita de sanse ar putea parea lupta impotriva lor, trebuie sa tinem minte ca nu isi fac rau doar lor insisi, ci afecteaza imunitatea globala si in plus unii dintre ei mai au si niste copii pe mana carora nu le asigra tratamentul medical de care au nevoie. Sa ii lasi sa creada in continuare aberatiile lor mi se pare o lipsa de responsabilitate.

      • În cel mai rău caz afectează pe copiii lor.Cei cu copii vaccinaţi nu trebuie să se teamă.Pentru asta s-au vaccinat.Dacă totuşi se tem înseamnă că şi-au vaccinat copiii din laşitate fiindcă nu au avut curajul să refuze şi nu fiindcă au fost convinşi de eficacitatea vaccinării.

        • nae, nu repeta aceeași placă. Foarte mulți copii sub un an au făcut rujeolă pentru că vârsta minimă este un an ca să poată să facă vaccinul. Ce faci cu ăștia, nae? Îi lași să moară? Sau îi protejezi. Dacă nu mai facem vaccinul ROR în toată țara, copiii sub un an vor fi mereu expuși la epidemii.

          • Copiii se pot vaccina cu ROR de la 9 luni. Pana la acea varsta, contactul cu alti copii il hatarasc parintii. Ai fi mai linistit daca ac3l copil pana intr-un an ar lua de la un altul mai mare vaccinat?

            • E de la 9 luni acum, pentru că suntem în plină epidemie. Apoi se face iar la 12 luni, pentru că cel făcut la 9 luni e posibil să nu fi avut efect atât de bun din cauza anticorpilor prezenți de la mamă (ei dispar în 6 luni de la naștere, dar posibil să mai rămână).

              Nu poate lua de la un altul vaccinat, decât dacă cel vaccinat s-a îmbolnăvit. Dar șansele ca cel vaccinat să se îmbolnăvească sunt mici, față de cei nevaccinați. O epidemie nu va porni niciodată de la un grup de copii vaccinați, ci de la un grup de copii nevaccinați.

              Contactul nu-l hotărăsc întotdeauna părinții! Ai nevoie să mergi cu el la doctor, ce faci? La doctor vin și alții copii! Are frați mai mari care poate au o singură doză de vaccin, ei sunt mai vulnerabili, pot fi contagioși și vin cu boala acasă la cel mic. Ce faci?

              Încercați să ieșiți din carapacea în care v-a băgat antivaccinismul și să vă răspundeți sincer acestor întrebări.

              Vaccinarea este benefică dacă toată populația o face, formând astfel o imunitate de grup, de ansamblu care protejează și pe cei care nu pot fi vaccinați: pe cei mici, pe cei vulnerabili, pe cei bolnavi cronici.

              Ce nu mai vedeți voi e că, noi, cei care ne-am vaccinat copiii i-am protejat și pe copiii acelor părinți care au refuzat vaccinurile.

              Cu plăcere!

    • Adevar pe jumatate-medicina germana si homeopatia nu au nimic de a face cu medicina.Exista doar doua forme de medicina-medicina alopata si medicina naturista,care se completeaza reciproc.In ce priveste vaccinurile,desi sunt promovate ca parte a medicinii alopate fie nu au efecte ,fie au efecte secundare grave unele pe termen lung.Dealtfel miscarea antivaccin a fost inceputa de medici alopati care au observat efecte secundare grave asupra pacientilor lor.

        • De acord, dar cand medicina stiintifica ne tradeza? Gallo n-a gasit niciun virus, ba a si furat de la colegi de breasla. Medicamentele scoase pe piata, antiviralele, imbolnavesc mai rau decat daca ar trece natural prin imunodeficienta. Hrana suficienta, analize complete (ca nu se fac) se depisteaza boala care produce celelalte disfunctii si gata problema. In curand lui Gallo i se va retrage premiul Nobel pentru virus, au depus matturie 30 de cercetatori de renume. Dar pentru ca se scot foatte multi bani pe afacerea sida s-ar putea sa casyige dar, in detrimentul omului. Trist.

    • Am stat de vorba cu o persoana care a avut un copil mort din cauza unui vaccin.Fapt confirmat de medici,pe timpul lui Ceauşescu.Probabil că pe vremea ,,odioasei dictaturi,, medicii aveau mai multă libertate.Acum dacă vorbesc despre efecte adverse sau despre moarte în urma vaccinării riscă să-şi piardă dreptul de liberă practică.

    • Am discutat cu cineva din sistem… cam sus… si discutam expres de anumite medicamente care au fost pe piata, si au fost retrase… Raspunsul lui „Stiam de efectele secundare, am facut calcule cat ne-ar costa despagubirile daca le tinem pe piata „n” ani, am pus in pret si „cheltuiala” asta si i-am dat drumul. Trebuia sa stea pe piata minim 3 ani ca sa fie profitabil pentru noi…” Industria farmaceutica este departe de a fi niste ingeri… sau poate ingeri cu aripi negre…

    • O singură observație: don’t feed the trolls. Nu ai cum să câștigi. Nu ai cum să îi convingi.

      Ba da. Sînt oameni. Și pot să înțeleagă. Dar dacă oamenii au abordarea asta elitistă rămîne doar popa să îi informeze.

      Exponenții, numiți și în articol, nu pot fi convinși pentru că trăiesc din asta. Chirilă avea ultima dată cînd am verificat un centru la marginea Bucureștiului plătit de stat și primărie, dar privat și cu icoane pe pereți. Acolo i-a făcut lu fi-sa și de doctorat probabil la prăjit pîine pentru bătrînul ei tată la micul dejun. Ăștia publică cărți. Țin conferințe plătite de enoriași. Ei pot să fie la fel de bine convinși, dar cine le mai dă doctorate și bani de reparat casa cînd ies din vrăjitoria cu homeopate și sfințiri?

      Ai spus de ai de spus, cine înțelege, bine, cine înțelege este pentru că nu vrea să înțeleagă și orice ai face nu îi vei schimba părerea.

      Orice? Tu și sîntu duh!

      Împărtășesc durerea si tristețea faptului că în ziua de azi avem atâția oameni care nu mai cred în știință

      Tu ești una cu Chirilă și Pușcașu. În știință nu se crede. Se vede. Ei contestînd sînt mai aproape de adevăr decît tine. Ei au șansa să afle. Tu deja știi.

      și in medicină și care cred ca e o insultă dacă îți spun că ești membru al bisericii științei.

      Biserica înseamnă acte iraționale ca Catedrala Neamului care abia dacă o să adăpostească o mînă de seminariști. Înseamnă calendar nerectificat și femeia care moare de sepsis după nașterea dată de domnul dumnezeul lui Pușcașu prin semierecția la beție a soțului cu care s-a cununat la biserică spre slava lui dumnezeu și mașina nouă a popii.

      Dar asta e. Trebuie să căutam metode să diminuăm efectul negativ al comportamentului lor.

      Păi se poate ca tu nașule, om categoric, cu absolutisme și a priori să nu ai idee care îi metoda a bună?

  5. Ce nu stie lumea e ca vaccinurile nu sunt facute sa nu mai faci boala niciodata, ci pt a PREVENI COMPLICATIILE FATALE ale bolii! Vezi encefalita rujeolica, panenecefalita sclerozanta subacuta, etc.
    Eu zic mai bine sa lasam selectia naturala sa isi urmeze cursul…

      • Ce bine ar fi să fie lumea așa simplă cum o vezi tu Năicule!

        Ai hepatita. Care a devenit hepatita A la descoperirea hepatitei B. Apoi a apărut hepatita C. A se tratează cu regim. E rea, dar nu mortală. A și B au vaccin. C nu are. Și duce la moarte sigură, la fel ca Sida, sau sifilisul netratat. Toate sînt hepatite. Dacă te vaccinezi contra hepatitei și nu citești cutia, nu afli că probabil te-ai vaccinat contra hepatitei B. Și de acolo toată povestea de patericul egiptean. Poti să faci hepatita A și să fi martor în fața lui Isus că ai făcut vaccinul și după aia boala, dar că rugăciunea bunicii moarte a făcut să rămîi în viață. Și poți să faci hepatita C și să nu știi de ce nu merg tratamentele.

        Asta e cu problemele complexe si soluțiile simple.

    • Pro, și eu gîndeam întocmai ca tine. Pînă mi-a explicat altul. Dacă boala e eradicată, vezi tuberculoza în vest, nu mai faci nici vaccinul. Dacă nu e eradicată, boala evoluează înainte. Și peste niște generații ești înapoi la vremea cînd Mitropolitul păpa de dulce în postul paștilor spre slava lui dumnezeu la masa regelui.

  6. Sa-mi spuna cineva de ce copii vaccinati fac boala?! (vorbesc de 130 copii!!!!)

    Acesti copii sunt dovada ca industria farmaceutica face miliarde si experimenteaza pe populatie fara nici o raspundere sau vina. Daca cineva a facut vaccin si apoi boala cine este vinovat?

    • 130 de copii vaccinați din 3500
      Vs 3150 și tot te întrebi dacă funcționează sau nu vaccinurile. Să nu mai zic că din cei 130 majoritatea au fost vaccinați incomplet cu o doză, în loc de două.

      Apoi vaccinurile nu sunt Superman. Mai au și „scăpări” în procente foarte mici. Dacă ai mulți nevaccinați, atunci și unii dintre cei vaccinați sunt expuși.

      • Nu mă întreb dacă functionează.. sau dacă functioneaza un vaccin asta înseamnă ca e valabil pentru toate? Mă întreb ce nu functionează vis-a-vis de vaccin, văzând ca sunt negate evidente privind reactiile la vaccin si nu interesează pe nimeni sa le investigheze, iar dacă sunt specialisti care o fac sunt denigrati si îngropati de vii intr-un mod extrem de ciudat si nemaiîntâlnit de prin evul mediu.

      • Cati dintre cei vaccinati ar face boala daca ar intra in contact cu virusul? Poate ceilalti nu au facut boala ca nu au intrat in contact cu el. La fel ca si ceilalti copii nevaccinati…

    • Doar statul face miliarde de pe urma oamenilor. Companiile trebuie să vîndă ceva ca să facă banii ăia. Iar răspunderea există. Dacă cineva are probe, se duce la cei care au avut de suferit și le dă ca să aibă cu ce să îi dea în judecată. Doar că probele alea nu există. De aici și conspiratia. Originea e creștinismul. Vede țăranul că boierul i-a furat calul și i-a lăsat fata gravidă. Îl trăznește dumnezeu? Nu zice popa șmecher: plătește la acatiste și am eu grijă să ardă o eternitate după moarte. Nici o probă. Doar credulitate.

  7. Apologia vaccinismului pe care o faci este trista (ca sa nu zic altfel) si specifica vaccinismului (provaccinarii) din ultima perioada, cand intr-un fel sau altul realitatea sau mai bine zis fenomenul vaccinarii datorita, sa-i spunem, civilizatiei este vazut cu multiplele lui fatete. Pana recent vaccinarea (fenomenul) era un tabu care se baza in mare masura pe credinta -la medici, si in totalitate pe credinta la restul lumii. Era de neconceput sa nu vaccinezi. Riscurile vaccinarii in aceasta viziune erau statistic nu doar acceptabile, dar si dezirabile raportate la sanatatea publica.
    Tototdata ai dreptate cand te referi la diverse persoane, cum esti si tu, care fara sa aiba o pregatire in vreun domeniu medical, vin si dezvolta diferite curente antivaccinare bazandu-se pe argumente dar si pe ineptii. Asta nu inseamna ca cei cu pregatirre sustin provaccinarea altfel decat prin credinta, pentru ca stiinta vaccinarii se limiteaza doar la principiu si la tehnica administrarii. Diferenta intre unii si altii dincolo de interese este evidenta lucrurilor. Evidenta pentru cei PRO este ca vaccinarea a eradicat si este un izvor de sanatate, intr-un mod pe care il inteleg dar nu “l-au vazut”; pentru cei ANTI este un pericol pentru sanatate si o sursa de boala, intr-un mod pe care nu-l inteleg dar il vad.
    Daca te uiti atent la miscarile ANTI, sunt formate din mamici in cea mai mare masura. Aceste mamici dincolo de faptul ca pot fi fotomodele, croitorese, bucatarese, economiste, ..casnice sau analfabete isi cunosc foarte bine copiii atat dpdv biologic cat si psihologic si asta nu doar pentru ca ii vad in fiecare zi, ci pentru ca se afla intr-o legatura bio-psiho-relationala unica si particulara. Chiar daca uneori mamicile au tendinta de a exagera atat aspectele pozitive cat si cele negative ale copiilor, ele detin cele mai corecte informatii despre copiii lor, adica ii cunosc cel mai bine. Asta nu o spun eu ci psihologii si pediatrii in primul rand.
    Medicina nu este o stiinta in sine, dar se foloseste de stiintele medicale si nemedicale pentru a cunoaste, sustine si ocroti viata, ca sa zic asa intr-un mod cat mai simplu. Medicul, in aceeasi nota, este un militant al vietii in forma ei particulara- omul, care isi foloseste toate calitatile, aptitudinile, cunoasterea, experienta, chibzuinta dar si intuitia pentru a practica medicina.
    Acuma, revenind la articolul tau care, sigur, pleaca de la premisa tabu: vaccinatio sacrum est, sustinuta si intretinuta de biserica BIG PHARMA cu specialistii fara conflicte de interese si institutiile conexe, ai gasit vinovatii mortii copilasilor care au facut rujeola. Pornind de la afirmatia unei nefericite „..oricum trebuiau să moară la un moment dat.”, faci un lucru si mai sinistru: spui “Mișcarea anti-vaccinare din România este direct răspunzătoare de această epidemie. Ea este autorul celor 17 decese, rujeola fiind arma convenientă…. au contribuit în mod direct la decesul celor 17 copii”. Adica spui ca daca erau vaccinati cu certitudine n-ar fi facut rujeola si n-ar fi murit. Nevaccinandu-se pentru ca unii specialisti spun: atentie ca vaccinurile nu sunt sigure si eficiente, din contra! Faci o lista a “vinovatilor” principali care “au ucis” acei copilasi?!
    Bun. Daca este asa atunci intreaba (n-am cum sa pretind de la tine raspunsul pentru ca este irelevant) doctorii tai de incredere daca cunosc care era starea de sanatate a copiilor care au murit cu rujeola; cum ar proceda daca sute de mamici le-ar zice (iar ei ar constata) ca micutul ei la scurt timp dupa vaccinare a facut un retard mental cu tulburari neurologice. Presupun ca doctorii tai de incredere ar zice ca este statistica sau ca nu are legatura cu vaccinarea.
    Exista totusi medici care cred si in altceva nu doar in sacra vaccinare si sfantul PHARMA cu ale ei autoritati si descopera evidente stiintifice si faptice care arata ca vaccinurile nu sunt doar un izvor de sanatate, si ca promotorii vaccinarii nu sunt infailibili, ba mai mult exista multa mizerie in jur, la propriu si la figurat.
    Foarte recent, cred ca de o luna, cercetatorii italieni Stefano Montanari si Antonietta Gatti experti recunoscuti la nivel mondial in domeniul Nanoparticulelor si Nanopatologiilor (adauga-i la lista criminalilor), in urma unei conferinte tinuta in Bruxelles pe tema sigurantei vaccinurilor, care printre altele sunt contaminate cu nanoparticule, http://www.agbug.de/download/Impfstoffuntersuchung01.pdf
    http://medcraveonline.com/IJVV/IJVV-04-00072.pdf au fost “sfatuiti” intr-un mod prietenesc dar caracteristic de sagetile BIG Pharma sa renunte la a mai discuta despre vaccinuri http://www.stefanomontanari.net/sito/blog/2961-atto-di-contrizione.html
    De asemenea tot in Italia dar si in Franta, (Italia fiind o tara unde BIG Pharma aflandu-se intr-o relatie de dragoste cu autoritatile, dar fara conflicte de interese! vor sa creeze precedente legislative privind vaccinarea obligatorie, pe care sa le aplice apoi in restul UE) tari unde vaccinarea este obligatorie prin lege (Franta DTPolio, Italia ROR si anti hepatita B) in momentul de fata zeci de medici care nu sunt antivaccinisti dar contesta vaccinarea obligatorie si la care nu li s-a retras inca dreptul de libera practica, “sunt intrebati de sanatate” de colegiul medicilor de care apartin. In Franta neavand ROR obligatoriu “arma convenienta” este difteria, in Italia nu au rujeola decat ce vine din Romania, dar “arma convenienta” este meningita, nu cea pentru care exista vaccin, dar nu conteaza. Cel mai simpatic mi se pare un medic legist italian dr. Dario Miedico, specialist in medicina legala, citat in multe procese legale privind efectele vaccinarii, a publicat o scrisoare deschisa colegiului medicilor din Milano, http://milano.repubblica.it/cronaca/2017/01/23/news/vaccini_medici_no_vax_milano_lettera-156678467/ unde printre altele zice intr-o traducere aproximativa: “Imi pare rau, deoarece credeam ca vremea proceselor vrajitoarelor ar fi fost oarecum depasita, dar in acelasi timp ma simt onorat si multumit de aceasta oportunitate neasteptata, care imi permite sa critic in mod public o serie de afirmatii, acuzatii si minciuni ce mi-au fost atribuite si impreuna cu mine sunt asociate oricui, actualmente, are curajul sa exprime fara teama propria parere, chiar si pe tema vaccinarii”.

    • Dacă vaccinurile nu funcționează, cum îți explică că din cei 3446 de copii, 3317 sunt nevaccinați? Sau ai sărit peste asta.

      Cât despre acel studiu cu nanoparticulele îți recomand cu căldură să-l privești la fel de critic cum privești tonele de studii care demonstrează că nu e nici un „neuro” după vaccinare.

      Dacă nu reușești, au făcut asta alții pentru tine:
      https://opriviresceptica.wordpress.com/2017/02/10/alt-articol-irelevant-contra-vaccinurilor-da-unul-incredibil-de-prost/

      • Nu stiu cum functioneaza..mai mult, mai putin, mai bine, mai rau pentru ca nu intereseaza pe nimeni din ce data nu se fac studii comparative, pe termen lung si pe populatii nu pe grupulete de laborator.
        In 2011 au fost aproape 5000 de cazuri de rujeola la aceleasi grupe de varsta, nevaccinati dar si vaccinati. A murit un copil. In 2012 au fost cam 7500 de cazuri idem. A murit un copil. Si in 2013 a murit un copil. Vaccinarea era satisfacatoare imunitatea de turma ar fi trebuit sa-i protejeze pe cei nevaccinati. Acum sunt vreo 3500 de cazuri au murit 17 copii. Nu zice nimeni care a fost starea lor de sanatate, ce complicatii au facut, cum au fost tratati, in ce conditii sociale au trait…Doar atat: au murit de rujeola. Rujeola a fost tot timpul epidemica deoarece are mare specificitate pentru om. Poti sa-mi amintesc repede cel putin 10 persoane de varsta mea nevaccinati sau mai tineri, unii vaccinati care au facut rujeola. Nu cunosc cazuri de decese, dar cu siguranta sunt. In bolile infecto-contagioase mai ales in cele cu contagiozitate mare si specifice copilariei, cum este si rujeola este mai putin important daca faci boala sau nu (dpdv medical) important este cum treci prin boala si asta depinde de la individ la individ si de starea lui de sanatate care nu se consolideaza cu vaccinuri. Asta nu intereseaza pe nimeni. Nici macar pe medicii de familie. Doar vaccinarea.
        Studiul cu nanoparticulele in vaccinuri nu este facut acuma. Este de cativa ani. Montanari la prezentat in zeci de conferinte. Rezultatele studiului au fost prezentate celor de Sanofi Pasteur care se ocupa de productia vaccinurilor, sau uitat la ele, nu au putut sa raspunda la intrebarile privind contaminarea vaccinurilor si au zis ca vor analiza aceasta problema. Montanari nu a primit niciodata vreun raspuns, desi i-a contactat in repetate randuri. Lucrurile nu au ramas asa, Montanari a trimis studiul Autoritatii Italiene de Sanatate Publica care, culmea, a raspuns zicandu-i ca vaccinurile nu contin asa ceva si probabil acele nanoparticule le-a pus el :)) Montanari a facut un denunt carabinierilor din Roma acestia au venit la laborator i-au analizat laboratorul, i-au luat microscopul electronic, i l-au redat si n-au mai raspuns vreodata. In tot acest timp Montanari a fost atacat de diferiti „specialisti” si s-a incercat discreditarea acestora (Stefano Montanari si Antonietta Gatti sotia acestuia cercetator de talie mondiala-studiul l-au facut impreuna) Atat Montanari cat si Gatti au spus cu ocazia diferitelor interviuri, comunicari stiintifice si conferinte:” nu ne credeti pe cuvant, repetati studiile” si nu a facut-o nimeni, dar au continuat sa-i atace. Bineinteles ca marile publicatii de literatura medicala cu impact factor semnificativ si peer review care se nutresc din BIG Pharma, despre care vorbesc cei ce ii acuza pe Montanari-Gatti nu au vrut sa publice studiul, iar articolul publicat in medcrave este doar un rezumat, nu il descrie pe larg pentru ca au facut-o deja. Prietenul tau skeptic n-a facut decat sa copieze la indigo de pe blogul unui american povestea cu articolul irelevant pe care a modificat-o pe ici pe colo si o da ca o mare analiza. Recent nemtii de la Micro Trace Minerals Labor , (ti-am pus link-ul in postarea precedenta) s-au uitat si ei la 16 vaccinuri cu o metoda stiintifica diferita de a lui Montanari-Gatti si ghici ce-au descoperit! Spune-i te rog prietenului tau skeptic sa faca o analiza si acestora..

        • Vă pierdeți vremea cu cei ascunși sub apelativul „provaccin”.Ori sunt de o răutate incalculabilă ori sunt spălați pe creier deci iremediabil pierduți.
          Numai bine,rău la nimeni!

        • „In 2011 au fost aproape 5000 de cazuri de rujeola la aceleasi grupe de varsta, nevaccinati dar si vaccinati. ”

          După cum o spui, e ca și cum jumi-juma s-au îmbolnăvit. Vino cu niște cifre să vedem dacă așa e. Poate nu e așa și poate e ca la epidemia curentă unde 95% nevaccinați s-au îmbolnăvit vs restul vaccinați.
          Hai, dacă tot zici că știi, de ce nu vii cu cifre concrete? Câți deci au fost?

          • Cand am zis ca au fost toti vaccinati? Cred ca am zis nevaccinati dar si vaccinati, dar nu asta era important acolo ci faptul ca rujeola nu este o boală mortală. Este benignă.

            • Si din 1982 n-a mai fost rujeola sau ce? Gandirea ta rigidă nu are de a face cu medicina. Nu stiu cum sa-ti explic de ce se moare. Ideal ar fi sa ne vaccinam cu totii impotriva mortii.

            • Ba da, au mai fost
              teva exemple: în anul 1981 au fost 117 decese, în 1982 au fost 253 decese, 1986 – 28 decese, 1993 – 66 decese, 1997 – 24 decese, (2004 s-a introdus ROR), 2005 – 9 decese, 2006 – 3 decese, 2012 – 3 decese, 2016 – 8 decese.

              Ideea e că nu trebuie să fie, pentru că ai vaccin împotriva ei. Și nu mai moare nimeni din cauza rujeolei. Dar nah, sunt eu prea rigid că-mi doresc să ne trăiască copiii și tu prea flexibil, pentru că, se pare, că tu îi vrei mai spartani așa și e OK să moară.

            • „În 1981-1982 au murit 400 de copii din cauza rujeolei în România. Tot benignă e? Sursele sunt pe blog aici.” Fratele meu a fost unul dintre cei 400. Si a fost vaccinat. Ca si ceilalti pe care i-am cunoscut si au murit sau au ramas retardati… toti vaccinati, toti rujeola.

      • Draga Alex, as vrea sa iti relatez experienta mea cu vaccinul ROR (si aici observ in ambele tabere foarte multa manipulare, nu este o nebunie antivaccinuri ci doar o mica nebloasa cu vaccinul ROR) Eu i-am facut baiatului meu vaccinurile din grila, cele pana la 1 an, iar cand a venit vremea vaccninului de la 1 an (vaccin pentavalent DTaP-VPI-Hib, cred) observ ca doctorita vrea sa ii faca si ROR, in acelasi timp, marog la cateva secunde dupa, lucru care m-a nelinistit total si am refuzat. I-am spus ca vin in alta zi pentru ROR. Ajung acasa si o sun pe doctorita copilului, doctorita alopata cu multa experienta, a lucrat la Budimex si este pensionara. ii povestec si imi spune ca ” au inebunit doctotii” caci nu se fac amandoua in acelasi timp. Timpul trece si nu reusesc sa il mai fac pt ca ba a fost racit, ba a fost o perioada in care nu se mai gaseau (ai fost niste probleme cu niste loturi) si uite asa trece timpul si ajungem la gradinita pe la 1 an si 8 luni unde incepe distractia cu roseola infantis, raceli normale varstei, apoi si rubeola forma foarte usoara, varicela tot forma usoara ca si ceilalti copii de la gradinita vaccinati sau nevaccinati. Aflu apoi de la gradinita de la o mama ca si ea a patit acelasi lucru numai ca ea a facut vaccinul si, surpriza, copil care vorbea si era cat se poate de normal dupa vaccinul ROR (ca sa fie clar) a a vut o reactie nasoala, probleme neuro si o perioada nu a mai vorbit. Copilul este acum ok, l-am tot urmarit in acesti ani si au fost nevoie de un an (si continua, cred) cu exercitii speciale la psiholog. Si apoi un alt caz apropiat, poveste identica. (ROR impreuna cu vaccinul de 1 an) No, sa imi explice si mie stintific cineva asta. Oare copiii astia nu sunt si ei importanti? Eu nu ma uit nici la Olivia si nici usor de manipulat nu sunt. Inteleg foarte bine importanta vacinurilor, caci d’easta le-am facut pe celelalte dar uite ca mai apar si probleme si inloc sa fim asa inversunati si sa exageram si de o parte si de alta mai bine am afla cumva adevarul. de ex. eu fac acum „cerecetare” cu copiii de la gradinita copilului meu unde sunt si vacinati si nevaccinati ROR cu parinti super ok fiecare cu experienta lui in legatura cu vaccinarea.

        • Tocmai, Oana, că sunt studii care au cuprins și scenariile acestea. Cercetarea pe care vrei să o faci tu e deja făcută. De ce să fie vaccinul cauza regresului unui copil de un an? Poate e altceva. Poate a fost ceva din alimentație. Poate e ceva genetic ce se manifestă fix la un an și fix în preajma efectuării vaccinului. Poate o febră făcut cu o altă ocazie a declanșat ceva. O grămadă de poate. De ce tocmai vaccinul e acuzat?

          Ideea e că s-au făcut studii pe temele astea. S-au comparat grupe de copii vaccinați și nevaccinați. Studiile sunt publice. Ce lipsește e promovarea lor, dar și încrederea în știință în general. Degeaba faci trimitere la studii, dacă tot experiența personală contează mai mult. Ori experiența personală sau, mai bine zis, interpretarea ei poate greși mult. Nu suntem antrenați să interpretăm foarte bine realitatea. Nu avem pregătirea necesară. Ceea ce „vede” un doctor, nu vedem noi. Semnele autisimul apar înainte de un an, dar părinții nu le recunosc, pentru că nu sunt pregătiți pentru asta.

          • Autismul este „declansat” de un stimul. Nici unedic nu cunoaste un copil asa cum o face un parinte. Si atata timp cat singurul lucru care intervine in viata unui copil este vaccinul, pararea dvs este in continuare ca nu el este cauza? Iar medicii (si ma refer in special la pediatrii) care prescriu medicamente fara sa intrebe daca are copilul vreo alergie sau vreo alta problema de sanatate… de ei ati auzit?
            Articolul de mai sus denigreaza oameni care au studii de specialitate sau au studiat (nu va ingramaditi sa spuneti ca cele de pe facebook sau google) studii facute de cercetatori recunoscuti international si publicati in reviste de SPECIALITATE. E cu siguranta problema dvs sau a familie dvs daca vreti sa va vaccinati dar de aici sa va apucati sa incriminati niste persoane care expun cercetariile personale e drum cam lung.
            In alta ordine de idei: in-afara de statistica INSP-ului care afirma ca majoritatea celor care au facut rujeola in 2011 erau nevaccinati cine mai are aceasta statistica? Pentru ca cei de la controlul bolilor transmisibile nu au aceste date! Ati fost vreodata la vreunul din institutele de boli infectioase sa vedeti daca acolo au o astfel de statistica?
            Toata lumea ataca in valuri aceste nenorocite boli ale copilariei. Dar de cei 25 de morti din cauza gtipei ati auzit? Sau nu face obiectul disputei? Sau e mai usor sa invrajbesti parintii? Daca vreti sa fiti credibili, veniti si dvs cu studii, nu cu „toata lumea le face si e bine!”. Astept sa-mi spuneti cum e bun (din punct de vedere medical!) aluminiul si thimerosalul subcutanat!?

            • Aveți răspunsuri la toate întrebările inclusiv pe acest blog.
              Aceste persoane au păreri, nu studii, chiar dacă sunt și doctori.
              Studiile arată că vaccinurile sunt sigure și eficiente. Lipsa lor duce la epidemii.

            • Deci sa avem incredere doar in doctori care spun ca sunt sigure si ca oricum nu avem ce face!? Cunoasteti facptul ca pana in anii 80 fumatul NU dauna sanatatii? Tot doctorii spuneau si asta conform studiilor facute pe banii producatorilor de tigari!
              Fiecare isi face alegerile in viata, pentru el si pentru copilul lui. Si nu cred ca e nimeni fericit daca copilul i se imbolnaveste doar pentru a vrut sa fie „protejat”. Sa te lasi sau sa iti lasi copilul neconditionat pe mana unor doctori care, cu tot respectul, unii sunt complet incapabili sa deosebeasca o viroza de o gripa si astfel sa tragi toata viata sa te recuperezi si si mai rau sa-ti vezi copilul chinuindu-se zi de zi sa traiasca, asta nu insemna grija ci mai degraba inconstienta.
              Timpul ne va arata cine a avut dreptate si cine a fost manipulat. Din pacate pentru unii va fi prea tarziu.

            • Poate ar trebui sa vedeti cati parinti se lupta, pe banii lor si nu ai statului, sa ii tina pe linia de plutire dupa ce au avut reactii adverse. Reactii nerecunoscute de medici, care apar in prospectele vaccinurilor si din cauza carora unii vor avea de luptat toata viata.
              Si repet intrebarea de mai devreme. Nu sunteti ingrijorat de 25 de morti de gripa? Sau nu face parte din subiect? Aia nu sunt oameni?

            • E o problemă reală cea cu tratarea reacțiilor adverse pe banii părinților. În alte țări există un fond pentru aceste cazuri. Problema e că nu tot ce se întâmplă e cauzat de vaccin. De exemplu autismul nu este cauzat de vaccin, dar părinții ar putea crede asta. Nu neagă nimeni reacțiile adverse, dar, comparat cu complicațiile bolilor ne asumăm acest risc al reacțiilor adverse, decât riscul de deces.

              Cât despre gripă, nu știam de cele 25 de decese pentru că nu am urmărit situația. Personal mă vaccinez anual antigripal. Gripa ucide în fiecare an și recomandarea este ca persoanele care sunt în anumite grupur de risc (copii, gravide, cronici, bătrâni) să facă acest vaccin.

              Statul român asigură aceste vaccinuri antigripale anual. Trebuie doar să ceri.

            • Ati facut bolile copilariei? Daca nu stiti ca riscul de a le face este la fel de mare ca a unuia nevaccinat! Si mai stiti ca reactiile unui organism imbatrinat sau cu diverse afectiuni sunt mult mai grave decat la un copil.
              Daca da, inseamna ca nu v-a omorat!

            • Imi demonstrati ca nu cunoasteti faptul ca in Romania exista vaccinul antirujeolic dinainte sa va nasteti! Si dupa cum bine stiti pe vremea lui Ceausescu nu se punea problema sa refuze cineva vaccinarea! Deci? Epidemie de rujeola? Din ce cauza? Avand in vedere ca sistemul de sanatate de la acea vreme chiar functiona?

            • Vaccinarea anti-rujeolică este eficientă în două doze: primo-vaccinare și rapel. Acest lucru a fost descoperit în 1990, printr-un studiu științific. În România vaccinarea antirujeolică a început în 1979. În anii 1981, 1982 ar fi fost maxim vaccinați cei din 1980 și 1981 și asta dacă statul român i-ar fi vaccinat pe toți. Nu cunosc acoperirea vaccinală de atunci, dar cert e că copiii născuți din 1970 până în 1979 nu erau vaccinați, deci au reprezentat marea masă a celor care s-au îmbolnăvit.

              Dumneavoastră neglijați conștient că rujeola nu e o simplă boală a copilăriei și că e una care ucide cum prinde.

            • Am atatia prieteni care au facut boala si nici unul nu e mort! Sa fie doar norocul?!
              Cand ati fost vaccinat ultima oara cu ROR? Pentru ca am inteles ca nu ati facut boala.

            • Nu. Am doar cateva mii. Cam tot pe atatea s-au facut si testele pentru reactii adverse.
              Nu mi-ati raspuns la intrebare. Cand ati facut ultima data ROR?

            • V-ati dat singur raspunsul. Este diferenta dintre morbiditate si mortalitate.
              De curiozitate, imi puteti spune daca aveti studii de specialitate?

            • Doveziile care arata ca prea multi copii au reactii adverse. Statisticile ne arata
              de-a lungul timpului cati au murit de rujeola in comparatie cu numarul de cazuri de copii morti in ultimii ani de cancer.
              Pana in momentul acesta nu ati venit cu nici un fel de argumente viabile. Studiile independente arata cat de nocive sunt substantele „adjuvante” pe care vaccinurile le contin. Literatura de specialitate -fara a fi pro sau contra- specifica toxicitatea si incapacitatea organismului uman (nici nu punem in discutie pe cel al unui copil pana intr-un an!) de a procesa si elimina aceste substante. Nimeni nu este impotriva ideii de vaccin asa cum este definit in teorie. Practica arata insa ca de la teorie la… productie diferentele nu sunt doar semnificative ci esentiale!

            • Doamnă, dacă v-ați pune să citiți acest blog, ați găsi dovezile, așa cum am mai zis. Ce cancer? E strict părearea dumneavoastră nesusținută de dovezi.

              Ce toxicitate? Aveți dovezi? Ce anume e toxic. Ați menționat undeva de thiomersal? Știți că singurul vaccin din România este cel antihepatita B care mai conțione foarte puțin thiomersal?

            • Hidroxidul sau fosfatul de aluminiu. Nu stiu sa fie in dieta zilnica. Dar probabil ca nu stiti ca acestea ingerate se elimina prin rinichi dar injectate fa depozite. Dovedit.
              Autismul nu este provocat de vaccin-o afirmatie cam tare pentru cunostiintele pe care le aveti. Atata timp cat companiile farmaceutice au platit despagubiri persoanelor diagnosticate cu autism, cel mai probabil nu ai facut-o din mila! Ca nu un vaccin „produce” autismul asta e adevarat dar poate fi stimulul care il declanseaza.
              Pe vremea cand erau obligatorii 5 vaccinuri, cancerul era la fel de cunoscut precum autismul. Chiar sa fie o coincidenta?
              Studiile dvs sunt vechi si aservite. Ganditi-va doar de ce in acest moment au fost retrase de pe piata o parte din vaccinuri!?

            • Flora, autismul e un defect genetic! Inteleg ca e greu sa accepti ca ai gene proaste si ai nascut un copil cu probleme, dar adevarul cam asta e.

            • Autismul e declansat de un stimul?
              Cumva exista si nevaccinati cu autism?
              Inteleg ca pe cei vaccinati I-a imbolnavit clar vaccinul iar pe cei nevaccinati……Dumnezeu?
              Cat despre mamele care aveau copii care deja vorbeau la 4 luni insa dupa vaccinul de 1 an s-au oprit sunt satula. Greu e cand le ceri pozele de dinainte de vaccin si vezi, nu stiu cum se face ca majoritatea doar povestesc cum era inainte de vaccinare si pun poze doar dupa…… curat murder.

          • Nu trebuie sa fie autism, poate alte probleme neurologice și nu neapărat ROR ci poate combinația de tulpini sau poate chiar vaccinul de proasta calitate, o posibilitate și asta, de ce sa nu cercetam? Adică în știință am încredere dar în oameni (unii oameni), nu și în sistem nici atât. Și când ești mama și îți cunoști perfect copilul căci nu ai cum altfel când stai cu el toată ziua, ești documentat, ai citit despre perioadele de regresie etc, îți cam dai seama dacă este ceva dubios. Sigur ca m-am gândit ca poate fi vorba și de probleme genetice ale copilului. Am intrebat-o pe bunica lui R care este neuropediatru psihiatru despre cazuri pe vremea ei și mi-a spus ca a fost bun vaccinul căci s-au mai rărit cazurile de probleme neurologice dar mi-a spus ca, cazurile care ajungeau la ea, cele cu copii cu probleme de la pojar și oreion erau în primul rand cazuri sociale, oameni din medii ff sărace copii cu imunitate f proasta și eventual și tratați greșit. Deci evident ca este bun vaccinul dar e bine de cercetat și dacă este produs și făcut corespunzător.

        • aceeasi discutie o gasesti si in alte tari, si cu argumentele astea 40% din francezi nu mai au incredere in vaccinuri. Noile vaccinuri, lansate pe piata fara teste suficiente nu mai sunt atat de sigure. Dinamica virusurilor impune o dinamica a producerii vaccinurilor si scade calitatea dar si eficienta.
          http://www.lemonde.fr/sante/reactions/2016/09/09/plus-de-quatre-francais-sur-dix-estiment-que-les-vaccins-ne-sont-pas-surs_4994856_1651302_2.html

          • Încrederea în vaccinuri este puternic influențată de minciunile promovate de mișcările anti-vaccinare din toate țările. Desigur vaccinurile nu sunt 100% eficiente și 100% sigure. Dar altceva mai bun nu avem. În lipsa lor avem epidemii.

        • Fiul meu a trecut prin ceea ce a experimentat mamica de la gradinita. Am tot refuzat ROR-ul (fratele meu a murit de la un R) si odata ni l-au strecurat si ne-au prostit. De atunci nici un doctor nu a mai pus mana pe ei sa le faca injectii. Recent am fost la urgenta (accident de masina) si mi-a crescut inima cand l-am auzit pe fiul meu discutand cu doctorul „Nu ai voie sa imi dai injectie fara sa fie tata langa mine.” 🙂

    • Evidenta pentru cei PRO este ca vaccinarea a eradicat si este un izvor de sanatate,

      Fals. Tehnica se cheamă straw man. Adică inventezi un adversar. Și îl spulberi pe acela. Oamenii spun că copiii nu trebuiau să moară de o boală prevenibilă. NU susțin că nu ar fi murit, să zicem călcăți de mașină sau omorîți în bătaie de un tată agresiv. Dar nu mureau de boala aia dacă erau vaccinați în contra acelei boli. Nu vaccinați în general. Izor de sănătate este deja delir. Simpla înțepătură aduce cu ea riscul unei infecții banale, la fel cu orice străpungere a pielii.

      pentru cei ANTI este un pericol pentru sanatate si o sursa de boala, intr-un mod pe care nu-l inteleg dar il vad.

      Nu au cum să îl vadă pentru că nu au cum să vadă cauza microscopică a bolii și pentru că în general sînt ignoranți care nu pricep mecanismele de infecție.

      Daca te uiti atent la miscarile ANTI, sunt formate din mamici in cea mai mare masura.

      Cam greu să refuzi să îți vaccinezi copilul virgină nemăritată.

      Asta nu o spun eu ci psihologii si pediatrii in primul rand.

      O spui tu. Sau tu ești pesonajul colectiv din romanul Ion?

      • Ce sintetic esti! Parca vii din eprubeta :))
        „..Dar nu mureau de boala aia dacă erau vaccinați în contra acelei boli..”
        Esti convins?
        „Nu au cum să îl vadă pentru că nu au cum să vadă cauza microscopică a bolii și pentru că în general sînt ignoranți care nu pricep mecanismele de infecție.”
        Vad efectul..!
        „Cam greu să refuzi să îți vaccinezi copilul virgină nemăritată.”
        Adica isi iubesc copiii
        „O spui tu. Sau tu ești pesonajul colectiv din romanul Ion?”
        O spune straw man!

        • „Cam greu să refuzi să îți vaccinezi copilul virgină nemăritată.”
          Adica isi iubesc copiii

          Ok. Deci virginele nemăritate își iubesc copiii. Parcă doar una în Palestina, violată în grup de îngeri a suferit problema asta și tocmai de aceea era considerată unică.

          • Cam suferi de erori logige informale. Premisa mea era ca mamicile sunt majoritare in miscarile antivaccinare, iar tu cu observatia ta imi intareai premisa. Daca virginele dupa analiza ta sunt mamici, atunci ai dreptate.

            • Ipoteza ta era lipsită de valoare. Pe forumurile „de mămici” aproape toți userii sînt femei cu copii. A doua mare categorie sînt femeile care vor să aibă copii sau vor avea pur și simplu, adică gravide sau pe cale să. Bărbații sînt foarte rari. Deci dacă te uiți la o selecție clară a populației poți să concluzionezi ce vrei și se va adeveri în mintea ta: că femeile sînt rele, că sînt bune, că femeile cu copii vor creșă ieftină, etc. Orice cu femei e acolo. Cam greu să obți părerea femeilor la menopauză, bărbaților în orice stadiu, femeilor care nu sînt interesate de idealul de fătătoare, etc.

      • Nu sunteti jalnici.Vreti cu orice pret o lege a vaccinarii.De fapt o lege care sa inchida gura medicilor care vorbesc despre efectele adverse ale vaccinurilor-am observat ca aveti ,,multi dusmani,,-pritre ei fostul premier Dacian Ciolos si chiar Liviu Dragnea,pentru simplul motiv ca s-ar opune unei astfel de legi.Ca sa nu mai vorbesc de Olivia Steer sau de Felicia Steer,sau de Ditta Depner,acestea fiind dusmanii de serviciu ai miscarii provaccin.

        • Nu există mișcare provaccinare, ci contr-mișcare anti-vaccinare.

          Personal îmi doresc o lege care să interzică accesul în școli copiilor nevaccinați și care să amendeze părinții care refuză vaccinurile prin neacordarea Concediului de Îngrijire a Copilului sau alocația.

          Medicii care sunt împotriva vaccinurilor să vină cu dovezi. N-am nimic împotrivă dacă există dovezi. Cam asta e și diferența între cei pro-vaccinare și cei contra. Cei contra fabrică minciuni, nu dovezi. Cei pro acceptă dovezile care sunt.

          • As vrea să stiu cum ar reacţiona un provaccinist dacă copilul său ar suferi un efect advers grav.Mă refer la cei sinceri,nu la cei care ,,rezolvă problema româneşte,, iar ulterior fac propagandă provaccin sau contra mişcare antivaccinare.Şi aş vrea să stiu câţi provaccinisti nu îşi vaccinează copiii.Există medici care nu îşi vaccinează proprii copii dar îşi obligă pacienţii să o facă.

          • Dovezile sunt publice… nu una ci multe. Dar nu le vei vedea niciodata. de ce? pentru ca in mod intentionat refuzi sa le accepti. Ai copii? Sunt vaccinati? By the way… vaccinurile isi pierd eficienta dupa 5-10 ani… cand ai primit ultimul vaccin? De ce nu te duci sa te vaccinezi daca imunitatea ti-a expirat (vaccinul dat cu mai mult de 5 ani in urma)? Si acum esti adult, kg la kg ai nevoie de cantitate mai mare de vaccinuri… poate le poti lua pe toate in aceeasi zi… daca esti asa de sigur ca ceea ce sustii este adevarat, te provoc sa o faci, intr-ul loc public, si nu cu ser, ci vaccinuri adevarate. Daca nu o faci…

            • Nu am fost întotdeauna antivaccin dar nici provaccin.Înainte eram indiferent,iar copilul meu a primit toate vaccinurile până la clasa 1,iar ulterior un antitetanos,deoarece se zgâriase într-o sârmă,şi de atunci am refuzat să îl mai vaccinez.Treptat m-am desteptat.Am un prieten al cărui copil a murit de leucemie la 18 ani.Copilul unui alt prieten al meu-preot-a avut de două ori reacţii grave în urma vaccinării.Am de asemenea multe cunostinţe-fosti profesori de-ai mei,cadre militare de la unitatea la care am făcut armata ai căror copii au suferit în urma unor vaccinuri,sau care au murit de cancer sau leucemie.Aşa că am ajuns la concluzia că ne ferim de boli banale dar provocăm apariţia altora foarte grave .
              Când eram student am întrebat un medic dacă există vaccin contra cancerului(atunci îmi murise o mătuşă de această boală),şi mi-a răspuns că vaccinurile şi medicamentele sunt cauza .Atunci nu am dat importanţă celor spuse,dar acum cred că a avut dreptate.

          • Tu ești mișcarea pro-vaccinare. Acest blog, acest articol este. Să nu te ascunzi după deget. Contra-mișcare e rigiditatea mortului, idealul comunismului iluminat la bec cu wolfram.

            E oribil să îți dorești o lege prin care să retricționezi accesul la educație. Romînia are niște școli foarte proaste și foarte scumpe. Nu sînt cele mai proaste. Nu sînt cele mai scumpe. Și nu ar trebui să fie obligatorii. Dar restricția accesului în școală sună a sonatii care au tras în Malala.

            E aberantă și restricția arbitrară cu „Medicii care sunt împotriva vaccinurilor să vină cu dovezi.” Adică doar medicii sînt casta aleasă a domnului care poate dezbate? Dacă e fizician sau șofer de tractor nu are voie?

            Și problema este că numerele cam arată ca problemele asociate și nu cauzate de vaccinare sînt neglijabile. La fel cum absența studiilor legate de daunele vaccinării este o probă în sine. Ceea ce nu justifică mersul mai departe că medicina ar fi cine știe ce pe drumul cunoașterii.

          • „Nu există mișcare provaccinare, ci contr-mișcare anti-vaccinare.”
            Incerci tu ceva, dar nu-ti iese. Probabil vroiai sa spui ca exista o religie a provaccinarii cam ca si scientology sau miscarea raeliana (si astia au texte, argumentatii, dovezi si stiinta) si sceptici sau necreduli.
            „Personal îmi doresc o lege care să interzică accesul în școli copiilor nevaccinați și care să amendeze părinții care refuză vaccinurile prin neacordarea Concediului de Îngrijire a Copilului sau alocația.”
            Fanatism..
            „Medicii care sunt împotriva vaccinurilor să vină cu dovezi. N-am nimic împotrivă dacă există dovezi. Cam asta e și diferența între cei pro-vaccinare și cei contra. Cei contra fabrică minciuni, nu dovezi. Cei pro acceptă dovezile care sunt.”
            Cum arata o dovada care sa-l faca pe medic sa nu vaccineze si pe tine s-o crezi (s-o accepti)?

            • Studii peer-reviewed publicate în jurnale științifice, de preferat randomizate dublu-orb.
              Apropo, o organizație care luptă împotriva vaccinurilor a finanțat un studiu prin care credeau ei că vor demonstra că vaccinurile cauzează autism. Ghici ce? Rezultatele studiului au demonstrat contrariul. Evident că n-au fost mulțumiți și s-au supărat că nu le-a venit ce-au „comandat”. Ei cred că poți cumpăra cum să arate adevărul.

              Nu prea știi ce e scientologia, nu?

        • Nu, nu, nu

          Eu precis scriu de argumente. Eu NU vreau o lege a vaccinării. De fapt, cred că românii au guverne atît de gospodare încît dacă le dai timp o să facă și legea bășinii și legea care să aibă în anexe în ce poziții pot face doi bărbați sex și pentru cît timp. Nu. Legile ar trebuie să fie șterse rînd pe rînd pînă rămînem să le poți scrie în 5 pagini A4.

          Mai mult, aș vrea ca la americani amendament la constituție prin care să se garanteze libertatea de exprimare, chiar și dacă e contra vaccinurilor. Și eventual să se taie toate idioțeniile puse de nativiști, alea cu limba, cu căsătoria, cu de unde pînă unde poate guvernul să puie gard, etc.

          Dacă scopul e o lege, eu sînt contra.

          • Cum te protejezi de o mișcare anti-vaccinare care nu pare să se lase convinsă că greșește? Ce variante ai? Întrebare la care chiar mi-ar plăcea să văd un răspuns. Crede-mă că mă gândesc la asta de ceva timp bun. Cum găsești o soluție eficientă să convingi pe cineva să nu mai mintă? Pentru că ei asta fac. Mint cu bună știință. Ei știu foarte bine ce fac.

            • „Nu prea știi ce e scientologia, nu?”
              Biserica scientologica, la ea ma refer, am fost la vreo doua conferinte la inceputul anilor 2000, am vazut cum functioneaza „anatomia mintii” am citit si Dianetics al fondatorului Hubbard, m-am masurat cu e-meter-ul.. interesant, mult mai interesanta decat orice alta religie, doar ca nu ma impac cu religiozitatea si programele de eliminare a engram-urilor, de aia zic ca seamana cu provaccinismul. Raelienii sunt si mai intersanti chiar am avut un prieten la un moment dat, care nu stiu pe unde mai e. Astia dupa faza cu clonarea tot prin 2000, aflasem de la prietenul respectiv (din interior) ca or sa scoata (inventeze) un fel de „cuptor cu microunde” ca sa zic asa, pe care poti sa-l programezi sa materializeze o pereche de pantofi, de exemplu, sau un pui rotisat. Tot acesta imi zicea ca ar costa cam 80000 de euro sa-l cumperi, si i-am spus: ma, fac cumva, cer imprumut de la toate cunostintele, rezolva-ma cu unul, c-apoi il programez eu sa faca bani :)))
              „Studii peer-reviewed publicate în jurnale științifice, de preferat randomizate dublu-orb.”
              Genul asta de studii: http://vaccinepapers.org/category/healthy-user-bias/
              „Cum te protejezi de o mișcare anti-vaccinare care nu pare să se lase convinsă că greșește? Ce variante ai? Întrebare la care chiar mi-ar plăcea să văd un răspuns.”
              Nimic mai simplu: faci vaccinarea libera de orice prejudecata, nu obligatorie, nu obligatoriu recomandata, nu acces conditionat la educatie samd, fiecare sa faca asa cum considera impreuna cu medicul dezinteresat de Big Pharma si interesat de sanatatea omului.

            • Informare. Altfel e ce avea Ceaușescu.

              Mai mult, tu nu prea ai ce să te protejezi. Poate copiii tăi să sufere. Și mai probabil copiii copiiilor tăi. Din cauza mutațiilor bolii neeradicate. Dar tu nu mai prinzi asta. Deci nu ai cum să te protejezi.

              Dacă grija ta e în continuare ideea de protecție, cutremurele, atentat care lasă orașul fără curent, inclusiv spitalele, o boală gen ebola sînt mult mai probabile decît riscul să prinzi boala evoluată.

              Convinsul e una. Dar vezi să nu dai în predică. Omul trebuie să fie liber. Problema cu ce vrei tu este că există și un revers al medaliei. Nu știi dacă fata lui Chirilă nu devine președintă cu suportul PRM unit cu PNȚ CD. Mai e timp 🙂 Și legea ta care e destul de mult un moft poate să aibă consecințe grave pentru chiar cei pe care vrei să îi aperi cu un simplu amendament. Nu subestima puterea birocraților de a transforma ceva. Așa cum azi construiești Catedrala Neamului și pui bani de-o parte pentru pensia gorilelor prezidențiale, mîine, peste un an, peste zece, te vei trezi cu bice pe spate în piață la Unirii pentru că ți-ai pus speranța în vaccinuri și nu în puterea rugăciunii și a uleiului de prăjală colectat din candelă.

            • Nu cred că ai stat vreodată cu un anti-vaccinist convins că vaccinurile au fetuși în fiole. Ce să informezi la el? Că nu au? El e pe ulei și asta e, n-ai ce-i face. Nu-și vaccinează copiii că așa vrea mușchiu lui. Copiii lui și cu ai altora au făcut deja breșe în populație, încât să apară epidemie și să ucidă alți copii.

              Statul Român te poate proteja de acești inși printr-o lege așa cum te protejează de șoferi care ar dori să urce la volan băuți. A creat o lege pentru această situație, pentru că șoferii băuți pun în pericol viața celorlalți.

              Asta e ce aștept eu de la Statul Român. Probabil printr-o lege ar putea face asta, dar nu o văd prea curând implementată. E prea impotent.

            • „Nu cred că ai stat vreodată cu un anti-vaccinist convins că vaccinurile au fetuși în fiole. Ce să informezi la el? Că nu au? El e pe ulei și asta e, n-ai ce-i face.” Pro Vaccin

              Va rog sa faceti google la:

              WI-38 cell line
              MRC-5 cell line
              WI-26 cell line
              WI-44 cell line
              PER C6 cell line

              🙂 🙂 🙂

            • O lege a vaccinarii nu va putea fi aplicata(asta este si motivul pentru care nu apare),avand in vedere ca majoritatea parintilor care nu isi vaccineaza copiii sunt oameni informati si educati,multi dintre ei cu studii,printre ei multi medici si cadre sanitare.Crezi ca vor respecta o astfel de lege?Sau cum crezi ca va fi aplicata acestei categori.

            • Normal ca mint…..in timp ce isi vaccineaza copii, ca Steer 🙂
              Intrebare, de ce copii celor care sustin nevaccinarea sunt vaccinati?

    • Jalnic e să fii atît de sărăntoc încît să mori de grija portofelului altuia. Dar probabil ești deja prea bătrîn ca să îți găsești ceva de lucru mai bine plătit. În lumea ta toți sînt plătiți ca să facă chestii ușoare. Și sînt plătiți mult.

    • Va venii si vremea cand cei ce induc populatia in eroare incurajand vaccinarea vor platii cu varf si indesat. Cert este ca tot mai multa lume se trezeste, bucurati-va de bani care-i faceti cat mai aveti timp.

  8. Si voi spuneti adevarul? Credeti ca voi detineti adevarul absolut despre vaccin? Credeti ca vaccinurile nu a ucis chiar mai mult decat 17 copii/oameni? Credeti ca marile corporatii chiar nu ascund absolut nimic sunt deschisi si sinceri?
    Ori sunteti naivi, or prosti. Probabil ca n-o sa publicati acest mesaj.

    • Nu. Avem păreri. Ca și tine.

      Și psst. Nu există adevăr absolut. Nici adevăr universal. Nici adevăr cu majusculă. Doar un adevăr simplu și vulgar.

      Iar dacă ai suspiciuni cu corporațiile, statul căruia îi plătești taxele nu doar că este o corporație gigantică, dar are și monopolul pe violență. Adică își poate trimite soldații să îți facă multe rele. Nu știu vre-un trust farmaceutic care a făcut vreodată ce a făcut statul.

  9. Întrebarea mea este: de unde știm că cei care nu și-au vaccinat copiii, au făcut-o în urma urmării sfaturilor propagandiștilor anti-vaccinare? Alternativa e că unii din ei erau pur și simplu delăsători sau neinteresați de sănătate. Oameni care trăiesc la groapa de gunoi etc.

    • E bună observația. Nu ai cum să știi. Iar dacă se aplică presiune, vezi legislația, majoritatea vor minți oricum. Dar delăsători e frecție. Vaccinul e gratis. Dusul la medic e o modă. Sănătatea este o mare grijă cînd ai burta plină si caloriferul cald. De aia și stupiditatea preocupării cu vaccinurile fac rău. Precis pentru că sînt preocupați. Și doar pentru că își duce copiii la cerșit, nu înseamnă că nu îi pasă de ei. Din contră. A făcut aceiași școală de puioși și a trăit în aceiași societate care e preocupată de scăderea demografică într-o lume care a crescut cu 6 miliarde de indivizi intr-un secol cu două războaie mondiale. Oamenii care trăiesc la groapa de gunoi, cum te exprimi tu, se duc la medic ca toți ceilalți. Mai degrabă medicii să îi respingă pe motive rasiale sau pe superstiții de om dus la biserică.

Lasă un răspuns către Pro Vaccin Anulează răspunsul