Epidemia de rujeolă – cum să ne protejăm copiii

Am ajuns la decesul cu numărul 8 din această epidemie de rujeolă din 2016 și ne întrebăm serios, ca părinți, ce putem face ca să ne protejăm copiii. În acest articol vă voi prezenta recomandările generale emise de instituții medicale de la noi, dar și din alte țări din care vom putea învăța cum să ne comportăm în timpul unei epidemii de rujeolă.

Care sunt recomandările Ministerului Sănătății?

Prevenția rămâne principala armă în lupta cu bolile infecțioase ca rujeola. Pentru a putea obține imunitatea necesară, copiii trebuie să fie vaccinați cu vaccinul ROR. Aceste vaccin se face de două ori pentru același copil: o dată la vârsta de 11 luni și a doua oară la vârsta de 5 ani. Această epidemie a afectat în mare parte copiii sub 11 luni, pentru că nu sunt vaccinați până la această vârstă, conform schemei naționale de vaccinare.

De aceea Ministerul Sănătății recomandă coborârea limitei de vârstă la care poate fi vaccinat un copil în funcție de zona în care se află astfel:

  • de la 7 luni, dacă județul este într-o zonă de focar
  • de la 9 luni, în restul țării.

După aceea copilul continuă schema normală de vaccinare cu ROR la 11 luni și la 5 ani.

Dacă nu te-a sunat încă medicul de familie, ar fi bine să-l suni și să faceți o programare.

Ce facem cu copiii sub 7 luni sau care nu pot fi vaccinați?

Din păcate părinții care refuză să-și vaccineze copiii nu înțeleg că afectează nu doar copilul lor, ci și pe ceilalți, mai ales pe cei mici care nu pot fi vaccinați sau pe cei care suferă de alte boli și care nu se pot apăra în fața rujeolei pentru că au un sistem imunitar deja nefuncțional. Această epidemie este consecința anilor de refuz sistematic de a vaccina cu vaccinul ROR, având în vedere și faptul că niciodată nu au fost probleme cu aprovizionarea cu acest vaccin. Cu cât sunt mai mulți copiii nevaccinați, cu atât era de așteptat apariția epidemiei de rujeolă.

Copiii sub 7 luni au o anumită imunitate dobândită prin transfer din placenta mamei, asta dacă și mama lor a fost vaccinată sau a făcut rujeola în copilărie. Acești anticorpi dispar o dată cu atingerea vârstei de 7-8 luni. Alăptarea nu oferă protecție, deci nu poate înlocui vaccinarea.

Singurul mod de a proteja pe cei vulnerabili e să ne vaccinăm noi, cei din jurul lor. Vaccinul ROR costă în jur de 50 lei și-l pot face frații mai mari sau adulții dacă nu au fost vaccinați deja.

Alte lucruri pe care le-am putea face este să evităm zonele aglomerate, gen mall-uri, petreceri aniversare la copiii mai mari, participarea cu copiii mai mici la serbările de sfârșit de an, mersul la cumpărături în supermarket. O persoană este contagioasă înainte să se știe bolnavă, adică răspândește virușii cu 5 zile înainte de a apare erupția, rămâne contagioasă pe tot parcursul erupției  și încă 4 zile după dispariția ei.

Rujeoala e o boală a copilăriei, pe vremea mea…

Văd foarte des acest lucru: pe vremea noastră nu se făceau atâtea vaccinuri, peste tot auzeai despre cineva care are pojar și nu mai murea nimeni. Problema este că da, poate tu nu auzeai despre aceste decese, dar asta nu înseamnă că ele nu au existat. M-am uitat pe o statistică OMS privind numărul de decese din „vremea mea” și am constatat că ar trebui să mă simt norocos că azi sunt în viață. Câteva exemple: în anul 1981 au fost 117 decese, în 1982 au fost 253 decese, 1986 – 28 decese, 1993 – 66 decese, 1997 – 24 decese, (2004 s-a introdus ROR), 2005 – 9 decese, 2006 – 3 decese, 2012 – 3 decese, 2016 – 8 decese. După cum vedeți în anii când ne-am născut noi au fost decese cu sutele, dar noi n-am auzit despre ele din alte motive: fie presa comunistă nu vorbea despre ele, fie nu ne interesa subiectul că era prea mici, era problema părinților noștri. Faptul că noi nu am auzit de ele, nu înseamnă că nu au fost.

mortalitate-rujeola-1980-2015
Mortalitate rujeolă România 1980-2015, sursă grafic: WHO Mortality Database

Trebuie să adaug aici că vaccinarea împotriva rujeolei a început în 1979 și se făcea o singură dată de copil. Abia în 1989, în SUA, s-a descoperit că această schemă este insuficientă, proteja doar 90% dintre cei vaccinați și drept urmarea schema s-a mărit cu a doua doză, ducând protecția la 99%. Anii de mortalitate ridicată de pe vremea noastră reprezintă dovada că vaccinarea cu o singură doză era insuficientă.

Ce vor părinții care sunt împotriva vaccinurilor e să ajungem cumva în situația în care doar unii vaccinează și restul nu, cam ca pe vremea noastră când se vaccina doar cu o singură doză. Experiența ne arată că vaccinarea insuficientă sau nevaccinarea duce la epidemii de amploarea secolului trecut. Chiar ne dorim sute de decese?

Pe EduMedical am găsit o prezentare pe limbajul părinților despre complicațiile rujeolei și-ți recomand să treci prin ea pentru a putea lua o decizie cât mai înțeleaptă pentru copilul tău. Te poți folosi și de acest mic rezumat:

  • 1 din 10 bolnavi – infecții ale urechilor (în unele cazuri auzul este afectat)
  • 1 din 10 bolnavi – diaree
  • 1 din 20 bolnavi – pneumonie
  • 2-3 din 100 – convulsii
  • 1-3 din 1000 – deces
  • 1 din 609 bolnavi sub 12 luni – panencefalita sclerozanta subacută – invariabil fatală
  • 1 din 1000 – encefalită
  • 1 din 1700 bolnavi intr 1-5 ani – panencefalită sclerozanta subacută – invariabil fatală

Pătrunjelul ajută?

Nu. Pătrunjelul, homeopatele, mâncatul natural, aerisitul, statul la soare, mașinile scumpe, acatistele sau mersul la salină nu ajută. Am avut parte de aceste lucuri înainte de apariția vaccinurilor și nu au ajutat. Singurul lucru care e ajută este vaccinarea.

Sunt unii medici care nu recomandă vaccinarea

Da, sunt unii medici care nu recomandă vaccinarea. Ei recomandă invariabil pătrunjel, homeopate, mâncatul natural, aerisitul, statul la soare, mașinile scumpe, acatistele sau mersul la salină. Dacă totuși îl citezi pe dr. Rareș Simu ca fiind salvatorul cauzei antivacciniștilor, ar fi bine să treci mai întâi prin acest articol, apoi să lași un cometariu aici.

Ce facem cu reacțiile adverse?

Vaccinul ROR împotriva rujeolei este cel mai sigur din schema noastră. Totuși ca orice medicament vor exista reacții adverse, însă acest lucru trebuie comparat cu complicațiile rujeolei. Tot timpul vom face astfel de alegeri pentru copiii noștri. Punem în balanță beneficiile și riscurile și decidem.

  • febră usoara 1 din 6 cazuri
  • erupție ușoară 1 din 20 cazuri (necontagioasă)
  • umflarea ganglionilor la gât si obrajj in 1 din 75 cazuri
  • convulsii in 1 din 3000 cazuri
  • scăderea numarului de trombocite in 1 din 30,000 cazuri
  • reactii alergice grave in 1din 1,000,000 vazuri
  • niciun risc : autismul, dermatită atopică

Cei mai mulți copiii nu au parte de aceste reacții și când le au tot nu se pot compara cu complicațiile rujeolei. Balanța e pentru vaccinare.

Cum rămâne cu autismul?

Nu, vaccinurile nu duc la autism. Un fost doctor pe nume Wakefield a fraudat un studiu și a creat mitul că vaccinurile duc la autism.

Dar cu dermatita atopică?

E subiectul preferat al unora care vor să vândă niște leacuri minune pentru dermatită. Eu îi înțeleg pe părinții cu dermatită atopică, dar aceste leacuri le vor face mai mult rău. Cei care vând astfel de leacuri au mirosit că subiectul controversei vaccinurilor este un bun motor de promovare a produselor lor. Studiile arată că vaccinurile nu provoacă dermatită atopică.

 În loc de concluzii

Fă-ți un pustiu de bine și vaccinează-ți copilul!

Anunțuri

20 de gânduri despre &8222;Epidemia de rujeolă – cum să ne protejăm copiii&8221;

    • În foarte rare cazuri vaccinul este ineficient, nu-și face efectul. De aceea este important ca tot mai mulți copii să fie vaccinați pentru a putea proteja și pe acești copiii unde vaccinul nu a funcționat. Copilul tău ar putea fi protejat de cei vaccinați, dar cum ei sunt tot mai puțini, avem parte de această epidemie.

  1. vVaccinul ofera protectie pe termen limitat. In 2007 un studiu in Leuven pe studenti a aratat ca de la 17-23 ani 77% mai au anticorpi. Pe aceasta baza belgia a scazut rata de vaccinare la sub 80% in ultimii 10 ani.

    In rest, datorita tulpinilor periodice descoperite (D4 lovea in 2009-2010 Romania, D7 in acea perioada lovea China, B3 acum e in europa de 2-3 ani) vaccinul este „depasit” incat va afecta si vaccinati/ nevaccinati. In ultimii 20 de ani vreo 10-20 de tulpini au fost identificate si vaccinul schimbat astfel incat s-au lansat loturi testate doar in cateva luni, loturi cu rateuri.

    Exista o solutie: igiena vietii e imbatabila, orice virus am intalni, si corpul nu face boala.

  2. Vaccinarea contra rujeolei se face de mult mai mult timp. Eu am fost vaccinata de rujeola in 1981. Nu exista vaccinul ROR ci doar cel simplu pentru rujeola. Mai documentati-va putin inainte sa sctieti lucruri pe care le citesc zeci de oameni. Deci cum justificati numarul de decese din acea perioada cand parintii nu se opuneau vaccinarii ca acum.

    • În acea perioadă să făcea vaccinarea într-o singură tură. Abia în 1989 dacă nu mă înșală memoria au apărut rezultatele unui studiu care arătau că vaccinarea împotriva rujeolei într-o singură doză este insuficientă și că trebuie și o a doua doză. România a trecut la a doua doză în 2004. Așa se explică epidemiile mari de rujeolă din acei ani.

      • Nenea pro vaccin, dacă dumneata te îndoiești de medicii care sunt împotriva vaccinarii, eu de ce nu m-aș putea îndoi de buna intentie a fabricanțiilor de vaccinuri?
        Marea majoritate a medicilor ŞTIU ceea ce le-a fost dat să învețe. Deci, ce te aștepți să -ți spună?
        Problema mai gravă este că TU, îmi iubești mai mult copilul meu, care nu-l cunoști, decât mine sub aripa căruia crește. CE ABSURDITATE!

  3. Imi place concluzia ta cum suna ad litteram „Fă-ți un pustiu de bine și vaccinează-ți copilul!”
    As trage o concluzie care suna mai bine tot in favoarea ta, ma rog, a vaccinarii (trece o cota de sare si pentru mine, pe statul tau): Vaccineaza-ti copilul daca nu vrei sa-i faci nimic mai bun!
    Continuam, recomandarile Ministerului Sanatatii nu ma intereseaza, sunt toate pentru tine.
    Copiii foarte mici-sugarii ca despre ei este vorba, trebuie sa suga lapte din țâțele mamelor lor, care le ofera sau nu imunitate specifica, este mai putin important, dar este important sa suga acel lapte atat pentru mame cat si pentru ei. Laptele matern pe langa faptul ca este un aliment complet pana la o anumita varsta, ii mai ofera sugarului pe langa nutrientii ideali dezvoltarii, implicit a sistemului imunitar, si o serie de substante anti-infectioase – anumite oligozaharide care pe de o parte blocheaza accesul bacteriilor, virusilor in organism, pe de alta parte ajuta la dezvoltarea florei intestinale care are un rol imunitar deosebit. Mai mult decat atat, daca sugarul dezvolta vreo infectie, prin anumiti factori de semnalizare (inca necunoscuti) mama isi ajusteaza factorii imuni (producand, de exemplu, mai multe IgA in lapte, care au un rol foarte important in infectiile virale). https://nihrecord.nih.gov/newsletters/2016/04_22_2016/story1.htm
    Deci laptele matern este mai mult decat un aliment, este si un factor modulator si de interactiune bio-chimica intre mama si sugar, iar studiile la care faci referire se raporteaza doar la anticorpi si nu cred ca este nevoie sa explic decat unui provaccinist ca imunitate nu inseamna doar reactie antigen-anticorp. Nu exista imunitate specifica si imunitate nespecifica in conceptul de IMUNITATE, acestea nu sunt decat delimitari tehnice ale imunologiei pentru studiul proceselor si fenomenelor observabile ale sistemului imunitar.
    Rujeola este specifica copilariei, ofera imunitate specifica pe viata, este o boala antrenanta a sistemului imunitar. Poate da complicatii copiilor foarte mici sau celor imunocompromisi sau cu mai multe boli asociate, fapt pentru care pentru acesti copii se vor lua masuri suplimentare si mai stricte (izolare pe perioada epidemiilor, nutritie specifica, suplimente specifice-vit. A,C,D..). Dar ofera si o serie de beneficii in urma bolii, cum ar fi remisie in anumite cancere sau protectie imunitara in anumite cancere http://www.aonh.org/Blogs/Details/3. Evident ca orice boala infectioasa, mai ales cele sistemice pun sub risc viata acestor copii, dar nu i-am auzit plangand atata pe provaccinisti in 2011 cand au fost aproape 5000 de cazuri de rujeola, in 2012 au fost peste 7000 de cazuri, in 2013 peste 1000 de cazuri http://www.cnscbt.ro/index.php/rapoarte-anuale , iar acoperirea vaccinala peste 90%, 95% in 2012, deci imunitate de turma (pentru turma as spune mai corect) din belsug, ca si rujeola de altfel. Si atunci au murit copii (apropo care era starea de sanatate a copiilor care au murit in urma rujeolei? Bag mana in foc ca au fost „sanatosi tun” si au fost „bine ingrijiti” )si nu i-am auzit plangand pe vaccinistii de serviciu. Bine, atunci nu se pregatea nicio lege a vaccinarii, nu se dadeau finante, ar fi plans pe uscat.
    „Pătrunjelul, homeopatele, mâncatul natural, aerisitul, statul la soare” is convins ca nu-ti fac bine. Poate o mancare la borcan si o tigara intr-un beci de internet cafe, unde imunizat fiind sa poti canta cantecul vaccinist. :))
    Reactiile adverse „tratate” de vaccinofili sunt niste simptome care (nu) se raporteaza statistic si nu sunt studiate nici macar ca si in cazul medicamentelor subliniind totusi faptul ca vaccinurile nu sunt medicamente, se dau sugarilor sanatosi inca inainte de a o vedea pe mama, fara niciun screening, fara ratiuni medicale, in orb si in masa.
    Andrew Wakefield nu a fraudat niciun studiu, in studiul condus de el, nicaieri nu zice ca vaccinul ROR (MMR) ar cauza autism, face doar o corelare intre acest vaccin, varsta la care este administrat, tulburarile gastro-intestinale specifice si tulburarile din spectrul autist aparute imediat sau la scurt timp dupa admininstrarea acestui vaccin. https://www.youtube.com/watch?v=mT0VzAvfnb4, fapt care a sistat vaccinarea in UK si a dus la pierderi economice a producatorilor, dar cel mai important pentru prima data s-a pus sub semnul intrebarii la modul stiintific vaccinurile, lucru inadmisibil de mafia vaccinurilor.
    William Thompson in schimb, care a fost un cercetator din CDC, a condus mai multe studii la inceputul anilor 2000, care vizau tocmai ce spunea Andrew Wakefield, a falsificat impreuna cu ceilalti cercetatori din echipa sa datele astfel incat sa nu rezulte vreo legatura intre vaccin (MMR) si autism, facand astfel vaccinarea un subiect pe care sa-l discutam. Eu il discut. Tu aduni sare. http://pefilme.com/vaxxed-cover-catastrophe-2016/

    • E adevărat că copiii peste un an și cei care au o stare de sănătate foarte bună au un risc mai scăzut de complicații, dar acesta există.

      Eu nu neg beneficiile alăptării, ci spun că în timpul epidemiilor de rujeolă e inutilă (nu eu.. ci studiile pe care le poți acesa).

      Nu poți izola pe cei vulnerabili. îți un exemplu practic: trebuie să ajungi la spitalul de urgențe pentru că bebelușul tău are vreo febră mare. Pe hol mai așteaptă și un copil mai mare care are și el febră, dar nu știi de unde, evident. De fapt acel copil are rujeolă. În 15 minute i-a dat-o și bebelușului. Izolarea nu a fost posibilă.

      Andrew Wakefield a fraudat. Punct. E un impostor.
      Thompson o fi fraudat și el, n-am idee. Diferența dintre cei doi e următoarea: o întreagă comunitate științifică din toată lumea, finanțată de diverse guverne sau companii a ajuns la rezultatul dorit de Thomson, pe când la rezultatul dorit de Wakefield n-a ajuns nimeni (inclusiv ce zici tu cu tulburările gastro-intestinale).

    • De acord cu dumneavoastră; si de ce nu scot de pe piața si dulciurile pline de e-URI pentru copii, sau desenele animate horror? Astea nu afectează sănătatea copiilor si buna dezvoltare? Sau poate ca exista interes doar acolo unde se fac bani grei si NU unde se pierd bani, nu?

  4. Buna ziua. Baietelul meu in varsta de 1,5 luni are o anemie destul de mare, hemoglobina 8,5, neutrofile mici la ultimele analize, in jur de 15, leucocite 10. Am convenit impreuna cu dr de fam ca ar fi mai bine sa amanam vaccinul pana mai creste putin hemoglobina, avand un sistem imunitar scazut.
    Ce ma sfatuiti sa fac? Stiu ca vaccinul scade sistemul imunitar, in ultimele doua luni copilul s-a imbolnavit de trei ori..As vrea sa fac vaccinul, dar nu vreau sa ii fac mai mult rau decat bine. Are si teren atopic. Multumesc!

    • Bună. Din păcate nu sunt în măsură să-ți dau un sfat. Repetă, te rog, întrebarea pe grupul de pe Facebook Vaccinuri și Vaccinare – clarificări și sprijin pentru părinți. Acolo sunt niște oameni minunați și pregătiți care-ți pot răspunde. Dacă nu ai Facebook, voi ruga pe cineva să posteze acolo.

      Din alte experiențe amânarea unui vaccin trebuie să aibă un motiv destul de serios. Dacă medicul de familie consideră și el că e ok, atunci mergi pe mâna lui, dar nu strică să întrebi și pe acel grup.

    • Draga ale. Mergi la pediatrie si vezi de ce baietelul tau se afla in aceasta conditie si vezi impreuna cu pediatrul (pediatrii specialisti) cum sa-i restabilesti starea de sanatate si apoi discuta cu medicul despre vaccinare. Schema de vaccinare (in viziunea celor care au facut-o) nu este neaparat nevoie sa fie respectata exact la varstele respective. Se poate recupera vaccinarea dupa scheme individualizate pentru varsta baietelului tau. Din punctul meu de vedere dupa cum descrii mai ales daca prin „in ultimele doua luni copilul s-a imbolnavit de trei ori” vrei sa zici ca a avut de trei ori boli infectioase, vaccinarea in acest moment este contraindicata. Prioritatea este restabilirea starii de sanatate.
      Numai bine si multa sanatate!

        • Parca spuneai ca nu esti in masura sa-i dai sfaturi si ai dreptate pentru ca prostia de mai sus nu i se adreseaza.
          Ale, raspunsul la intrebarile tale legate de vaccinarea baietelului tau le gasesti doar la pediatrii (si unii medici de familie care inteleg ca vaccinarea nu este o injectie data dupa un calendar national).
          Pro Vaccin cine te-a invatat ca vaccinarea este contraindicata doar in stare de febra, sau mai bine spus ce studiu abracadabrist ai citit in legatura cu asta?
          Sunt boli infectioase afebrile sau in functie de evolutia bolii febra nu este prezenta sau unii nu dezvolta febra din cauza unei depresii imunitare, dar boala poate fi in plina evolutie si sistemul imunitar este angrenat cu toate resursele sale in combaterea infectiei, cu atat mai mult daca absenta febrei este cauzata de imunodepresie vaccinarea nu numai ca este contraindicata dar nici raspunsul imun , anticorpii aia care iti plac mult, nu se produc. Vaccinand cu buna stiinta un copil intr-o astfel de stare, nu este nici macar malpraxis ci este un act antimedical, de condamnat.
          Cum naiba sa fie normal sa faca intr-o iarna 5-6 viroze?!- De fapt ai iarasi dreptate, respectand schemele de vaccinare este normal sa aiba 5-6 viroze pe anotimp.

          • Vezi, eu nu sunt doctor. Doctorul știe când să vaccineze sau nu, de aia am și zis că pe acel grup va găsi niște medici care să-i răspundă.

            „Young children get lots of colds, some as many as 8 to 10 each year before they turn 2 years old. Colds tend to be more common in fall and winter when children are indoors and in closer contact with each other, so it may seem like your child has one cold after another all winter long. Young children have more colds than older children and adults because they haven’t built up immunity (defences) to the more than 100 different cold viruses that are around.”

            https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2722603/

            • Documentul pe care te bazezi este un fel de indrumar al pediatrilor canadieni pentru părinti, respectiv cum sa abordeze racelile (colds) la copii. Este adevarat ca racelile sunt de fapt viroze usoare ale aparatului respirator superior (nas, gât) cauzate de obicei de rhinoviusuri si care nu prea dau febră, adică infectia se limitează local. Chiar si asa in ciuda faptului ca sunt câteva sute de rhinovirusuri nu fiecare tip cu care intra in contract copilul trebuie neaparat sa dea infectie. O dată pentru ca se instalează o imunitate încrucișata in urma unei raceli, si apoi pentru ca nu au virulenta necesara pentru a putea produce infectie (raceala). Totusi nu sunt de acord ca 8-10 ( nici 6) raceli pe an care se produc preponderent in sezonul rece sunt normale. Asociatia pediatrilor le consideră normale pentru ca se produc ( asta si in functie de regiunea geografica etc.- nu se aplica peste tot la fel, decat vaccinarea :))) si daca nu dau complicatii sunt gestionate de obicei simptomatic.. și iată un fel de normalitate (si cate „normalitati” din astea om vedea!) Faptul ca se creează conditiile producerii infectiei este evident ( frigul, umiditatea crescuta sau scazuta, lipsa soarelui..) dar trecerea dintr-o răceală in alta nu este normal. Asta indica faptul ca ceva nu functioneaza: fie nu se adaptează sezonului rece deoarece sunt tinuti mai mult in casa sau intr-un microclimat stabil si confortabil, fie stilul de viata nu este adecvat vârstei, nutritia proasta- hrana fara valoare nutritiva, prea prelucrata etc., fie au imunitatea scăzută din varii motive samd. Îmi sustin ideea ca un copil sănătos, bine hranit, crescut in conditii naturale si conform nevoilor fiziologice ale vârstei, se adaptează bine sezonului rece, mai răcește câteodată dar nu e toata iarna răcit.

        • Copilul meu nevaccinat are, in medie, o singura viroza pe an. E anormal de sanatos. Fara dermatita atopica, alergii s.am.d. Cred ca cei spalati pe creier sunt vaccinistii daca le spuneti asa enormitati si le cred.

          • Copilul tău este sănătos. Diferența dintre copilul meu și al tău este că al tău nu este protejat în fața unor boli care i-ar putea fi fatale. Asta este cel puțin ceea ce spune și realitatea. Copiii vaccinați și cei nevaccinați diferă esențial doar la acest aspect: cei mai mulți dintre cei nevaccinați vor avea mai devreme probleme de sănătate pe partea bolilor prevenibile prin vaccinare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s